Dinamo a obtinut un punct eroic in derbiul cu Rapid, "ros-albii" aparand scorul de 2-2 in 10 oameni mai bine de o repriza.
Elevii lui Talnar au inceput excelent partida, masandu-i pe rapidisti in propria jumatate de teren. Primul gol a venit oarecum firesc, Adrian Cristea pasand foarte bine pentru Andrei Cristea iar acesta l-a lobat extraordinar pe Bornescu.
Rapidul a echilibrat jocul, insa gazdele au ratat ocazii incredibile. "Cainii" pareau ca au dat lovitura in minutul 24, atunci cand o centrare a lui Cristea a fost deviata la Marius Alexe iar tanarul mijlocas l-a executat pe Bornescu.
Andone a mutat apoi decisiv, scotandu-l pe Grigorie si introducandu-l pe Ovidiu Herea, acesta din urma avand o contributie insemnata la prima reusita a giulestenilor. Centrarea sa este respinsa aiurea de Curca iar Kone, presat de un adversar, inscrie in propria poarta.
Doar 4 minute mai tarziu Ionita profita de o noua gafa a apararii dinamoviste si egaleaza cu un sut din margineaza careului.
Meciul, pana in acest moment spectaculos si placut ochiului, s-a rupt in finalul primei reprize. Pulhac a primit doua cartonase galbene in 3 minute si si-a lasat echipa in inferioritate.
"Ros-albii" s-au strans apoi extrem de bine in aparare, toata repriza secunda Rapidul atacand in gol, iar atunci cand fundasii oaspetilor au fost depasiti, Ionita, Raduta sau Helder si-au batut joc de ocazii incredibile.
Scor final, Rapid - Dinamo 2-2 si giulestenii par iesiti din lupta pentru titlu. Partida disputata pe stadionul "Valentin Stanescu" a fost transmisa in format LIVE Text pe site-ul Ziare.com iar mai jos aveti rezumatul intalnirii.
Desfasurarea meciului:
INFO: Si Bornescu primeste cartonasul galben.
Eliminare Rapid: Bozovici vede al doilea cartonas galben si merge la vestiare. @N_P