Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Ziua Tineretului marcată prin sport la Sala Sporturilor

Publicat in Adevarul, duminică 2 mai 2010 ·

De la ora 10.00, terenurile de fotbal, baschet şi tenis amplasate la Sala Sporturilor au fost puse gratuit la dispoziţia tinerilor care au dorit să facă sport, în cadrul secţiunii „Sport în aer liber".

„Am venit să mă joc baschet şi chiar m-am înscris şi pentru un concurs, la care cea mai rapidă echipă va fi declarată câştigătoare. Mă bucur că azi pot face sport, pentru că eu am un serviciu solicitant şi, după 8 ore de muncă în fiecare zi, nu mai am energia necesară şi pentru a avea activităţi sportive", spune Marina Luca, un tânăr de 23 de ani prezent la Sala Sporturilor.

Pentru a-i atrage şi pe copii spre activităţile sportive, organizatorii s-au gândit şi la concursuri pe diverse teme, cum ar fi cele de sărit în saci, „salata de fructe" sau „culori" şi alte competiţii interactive şi amuzante. La aceste întreceri participanţii s-au putut înscrie fără a fi nevoiţi să plătească vreo taxă, în schimb au primit premii de la Asociaţia „Viitorul Tinerilor" şi Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport.

Momente artistice şi o petrecere

„Azi vrem să promovăm Ziua Tinerilor prin activităţi dedicate lor, avem şi un campoinat de fotbal, unul de baschet, de tenis de câmp dar şi alte activităţi", explică eleva Eveline Enache, care face parte din Consiliul Judeţean al Tinerilor.

După amiază, începând cu ora 14.00, pe o scenă ridicată în faţa sălii de sport „Olimpia" trupele de dans şi teatru ale Casei de Cultură a Studenţilor şi Palatului Copiilor prezintă scenete, momente de dans modern şi popular şi interpretează muzică de toate genurile.

De la ora 20.00 are loc o petrecere pentru tineri la Clubul Ok din Ploieşti, situat pe Strada Goleşti, numărul 29, lângă Casa Căsătoriilor. Aici, DJ clubului va asigura distracţia la un party la care intrarea este liberă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum 27 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 35 minute
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Fetiţă de 10 ani, în comă, după ce mama ei a folosit o soluţie pentru deparazitarea oilor pentru a scăpa de purici

HotNews acum 28 minute
O fetiţă de 10 ani din judeţul Caraş-Severin a ajuns la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama ei a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, pentru a scăpa de purici. SpitalFoto: Upixa2 | Dreamstime.com Potrivi

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetăţenie franceză şi mexicană

News.ro acum 32 minute
Armata israeliană (IDF) a anunţat vineri că a recuperat trupurile a trei ostatici care au fost duse în Fâşia Gaza după ce au fost ucişi în timpul atacului din 7 octombrie 2023 de către militanţii Hamas, informează Reuters şi AFP. IDF a precizat că t

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°