Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu au bani să ajungă la NASA

Publicat in Romania Libera, luni 3 mai 2010 ·

Câştigătorii concursului NASA Ames Space Settlement Design Contest sunt invitaţi să-şi prezinte realizările ştiinţifice, la Chicago, în perioada 27 mai-1 iunie. În America vor ajunge, însă, doar elevii care reuşesc să facă rost de bani pentru biletul de avion. Începând din anul 2004, sute de elevi ai Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân" participă cu succes la competiţiile organizate de NASA. Proiectele constănţenilor sunt apreciate de către juriile de specialitate şi constituie o sursă de inspiraţie pentru inginerii de la NASA.

Cei aproape 100 de liceeni care au participat, recent, la concursul NASA Ames Space Settlement Design Contest, au reuşit să câstige 2 premii I, 2 premii II, 2 premii III şi 3 menţiuni. Unul dintre dascălii coordonatori, prof. Ion Băraru, spune că a fost cel mai valoros an pentru elevii şi profesorii constănţeni, ţinând cont de faptul că au participat 1043 de elevi din 14 ţări, coordonaţi de 113 dascăli, iar în concurs au intrat 434 lucrări. „Cei de la NASA au afirmat că avem proiecte de calitate şi acest lucru se vede prin volumul premiilor", spune Ion Băraru. Elevii constănţeni au fost premiaţi, printre altele, pentru proiectul unei staţii spaţiale. Toţi câştigătorii competiţiei NASA Ames Space Settlement Design Contest au fost invitaţi să participe, la sfârşitul lunii mai, în Chicago, pentru a-şi susţine proiectele în cadrul unei conferinţe organizate de către Centrul NASA din Ames. Este pregătittă, pentru intervalul 27 mai-1 iunie, şi o sesiune de postere. Cele mai bune referate vor fi prezentate. „Ai noştri au fost deja anunţaţi că vor prezenta lucrările într- sesiune numai pentru elevi. Din păcate, însă, vom pleca numai cei care vom face rost de bani de bilete. Nu sunt resurse materiale pentru aşa ceva. Suntem pe cont propriu. Ideal ar fi să fie cel puţin unul din echipă pentru a prezenta proiectul", menţionează Ion Băraru. @N_P

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 2 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

EVALUARE NAŢIONALĂ 2024 - 7.069 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examen nu s-au prezentat la prima probă, cea de Limba şi literatura română / Un elev a fost eliminat pentru tentativă de fraudă

News.ro acum 8 ore
Peste 7.000 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examenul de evaluare naţională nu s-au prezentat marţi la prima probă, cea de Limba şi literatura română, rata de participare fiind de 95,6%. Un elev a fost eliminat din examen pentru tentativ

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 5 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

România desface şampania, după ce Republica Moldova şi Ucraina au mai făcut un pas spre UE

Mediafax acum 5 ore
„Un moment istoric pentru R. Moldova - prima Conferinţă Interguvernamentală privind aderarea la UE, cu participarea PM Dorin Recean şi a colegilor mei Mihai Popsoi şi C. Hherasimov. Viitorul Republicii Moldova este în UE. România sprijină ferm R. Mo

Gigi Becali, sfat pentru Edi Iordănescu înainte de România - Slovacia: „Nu le convine nici lor”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a oferit un punct de vedere cu privire la modul în care România ar trebui să abordeze meciul cu Slovacia, ultimul al Grupei E de la Campionatul European din Germania. - Costel Pantilimon, fostul portar a

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 6 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Sibiu: O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, deşi nu deţine permis de conducere

News.ro acum 5 ore
O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, în localitatea Armeni, judeţul Sibiu, deşi nu deţine permis de conducere. ”Poliţiştii sibieni intervin la un accident rutier petrecut în localitatea Armeni, soldat

Un donator de sânge a subscris titluri Fidelis de 43 mil. lei. Va primi o dobândă de 3 mil. lei

Mediafax acum 2 ore
Cu alte cuvinte, o persoană fizică, donator de sânge cu adeverinţă valabilă de la 1 ianuarie 2024 până prezent, a subscris 433.237 de titluri de stat Fidelis R2507B pentru care va primi o dobândă de 3 mil. lei la scadenţa din 3 iulie 2025. Dacă aleg

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 3 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

18°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/28°
joi

17°/30°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

18°/27°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/29°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
vin.

18°/31°
sâm.

20°/33°