Societatea românească are nevoie de un climat economic sănătos, întemeiat pe grija pentru lucrul bine făcut. Un astfel de climat nu va putea să fie consolidat înainte de a fi trasate câteva linii de forţă: întărirea disciplinei financiare şi contractuale, dezvoltarea educaţiei pentru munca performantă, preocuparea pentru formarea unor elite economice. Iată datele tabloului. Paradigma vremii.
Adevărul este că populaţia României, înainte de criză, dobândise o teribilă poftă de consum, întreţinută în bună măsură de bănci, fără să aibă în contrapartidă şi o teribilă poftă de muncă. Jumătate de problemă am rezolvat-o începând din 2009. A venit criza şi a domolit beţia consumului. Decalajul dramatic din anii 2004-2008 între puterea de cumpărare a populaţiei, în creştere explozivă, şi posibilităţile economiei româneşti de a acoperi piaţa cu bunuri de larg consum se restrânge fără încetare. Dar nu în sensul dorit, acela al unor plusuri de ofertă, ci într-unul nefericit, exprimat de scăderea cererii de consum.
Faptul că am rezolvat forţat prima jumătate de problemă nu ne încălzeşte deloc. Mai ales că rămâne nerezolvată o jumătate de problemă cât o zi de post: pofta de muncă. Am în vedere, desigur, nu munca în doru' lelii, cum se mai obişnuieşte pe la noi, ci munca producătoare de valori competitive. După două decenii de la punerea în mişcare a maşinii de vorbe despre restructurare, încetinirea reformelor ne produce încă migrene. Dublată de incompetenţa unei mari părţi a managerilor, organizarea fabricaţiei şi comercializarea mărfurilor "după ureche", lucrul de mântuială.
Ţara visează acum la ieşirea din recesiune. La creştere cu semnul plus, deci. Numai că la o astfel de valoare adăugată nu-i de dorit să ajungem fără garanţia că vom putea obţine un PIB sănătos. Până când nu vor fi reînnoite structurile economice, organizarea muncii şi sistem
