Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezervele echipei PDL Constanta

Publicat in Ziua Constanta, luni 3 mai 2010 ·

Pedeliştii au alcătuit o listă a locţiitorilor responsabililor de Colegii uninominale

Democrat-liberalii constănţeni se pregătesc de alegeri. În şedinţa Biroului Permanent Judeţean al PDL Constanţa de vineri, pedeliştii au vrut să supună la vot şi decizia privind organizarea alegerilor la nivelul filialei. Pentru că nu toată lumea a fost de acord cu unele amănunte, votarea deciziei a fost amânată până miercuri.

Mărul discordiei l-a constituit posibila înlocuire a responsabililor Colegiilor uninominale 2 şi 3, mai exact a lui Senol Zevri şi a lui Gheorghiţă Corbu. În cadrul şedinţei BPJ s-au făcut propuneri ca Zevri să fie înlocuit de Corina Gheorghe sau Paul Brânză, iar Gheorghiţă Corbu cu Dorel Onaca. Motivul ar fi o decizie adoptată în cadrul Biroului Permanent Naţional privind înlocuirea responsabililor de colegii în care, la alegerile prezidenţiale s-au obţinut rezultate de sub 50%.

Prezentă la BPJ-ul PDL Constanţa, Elena Udrea a precizat că va supune în atenţia BPN propunerile pentru schimbarea celor doi, dar şi posibilitatea ca aceştia să rămână în funcţii, întrucât au fost susţinuţi de colegii lor. Acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care pedeliştii constănţeni au amânat adoptarea prin votul BPJ a deciziei privind organizarea alegerilor. Până miercuri, problema responsabililor Colegiilor 2 şi 3 va fi clarificată.

Banca de rezerve a preşedinţilor de colegii

În şedinţa de vineri s-a discutat şi despre numirea unor locţiitori pentru responsabilii de colegii, astfel încât acestea să nu rămână descoperite în cazul în care unul dintre „titulari" nu ar fi disponibil.

Astfel, responsabilul Colegiului 1 - Ionel Manafu, îl va avea drept înlocuitor pe Tudorel Calapod, Senol Zevri - Colegiul 2 - sau cine va fi în locul său - pe Dumitru Moinescu, Gheorghiţă Corbu - Colegiul 3 - sau cel care îi va lua locul - pe Marian Mitrea, dep

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 28 minute
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 10 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Ţigări şi alcool, doar cu buletinul

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, 26 iunie, un proiect de lege potrivit căruia vânzătorii din unităţile comerciale şi personalul localurilor publice sunt obligaţi să solicite actele de identitate la vânzarea băuturilor alcoolice şi pro

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 8 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 6 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 9 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Cine e Elena Lasconi, noul șef al USR. Drumul de la televiziune către candidatura la prezidențiale

Adevarul acum 14 ore
Elena Lasconi, noul președinte al USR, care a afirmat că își va asuma candidatura la alegerile prezidențiale din acest an, și-a inceput cariera în politică în 2019, după 25 de ani de televiziune. Acum, Lasconi este la al doilea mandat de primar în C

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 7 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

1.053 de posturi în Poliţie, scoase la concurs. 453 pentru „civili”

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se fac online,

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

18°
joi

18°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°