Soldatul Svejk, fabulosul personaj al lui Hasek, trecea drept ţicnit, deoarece era singurul om normal într-o lume întoarsă cu fundu-n sus.

Pentru compania lui Svejk, care aştepta de trei zile îndelung nemâncată să fiarbă o vacă bătrână, primul război mondial avea să se periodizeze altfel decât pentru istorici. Prima parte se termina cu foamea din ziua în care fusese pusă vaca în cazan, iar a doua parte începea cu o foame şi mai mare, întrucât, de bătrână şi aţoasă ce era, vaca se făcuse porţelan.

În familia mea, păstrând cum se zice proporţiile, prima parte a vieţii noastre democratice a luat sfârşit alaltăieri, adică în ziua în care am primit în dar o "găină ecologică", de la ţară, a doua parte începând cu discuţia despre "adevărata găină".

Şi cu fabuloasa concluzie că ne putem tâmpi chiar şi din mai puţin.

Am întors găina "de curte" pe toate părţile, minunându-mă de grăsimea ei aurie şi tare, de carnea ei roşie şi grea, de tot ce o făcea să nu semene cu puii văroşi şi umflaţi cu apă de la Mall. Doar că n-am pus şi de un dans tribal în jurul găinii de două kile, hrănită cu grăunţe şi râme de ogradă, atât de marcaţi eram de eveniment.

Lucrurile s-au complicat şi mai mult când ne-am întrebat cum o vom găti. Doar nu era s-o jignim cu nişte ardei graşi de sinteză şi morcovi evreieşti produşi în bazine energizante. Nici n-o puteam pune pur şi simplu la cuptor, fiindcă nu ştiam ce urma să se întâmple. Era posibil ca găinii să nu-i priască deloc cuptorul cu gaze şi nici cuptorului să nu-i placă de găină.

Stăteam, carevasăzică, prostiţi împrejurul adevăratei găini şi, pe măsură ce trecea timpul şi descopeream noi incompatiblităţi între lumea din care venea dânsa şi lumea noastră, a celor hrăniţi cu imitaţii de găini, întocmirea meniului căpăta toate datele unui simpozion.

Ne-am blocat mai întâi la cuiul ca