Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxele şi impozitele locale nu se majorează în 2011

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 4 mai 2010 ·

Şi facilităţile fiscale vor rămâne în vigoare în anul următor, nefiind planificate modificări

La sfârşitul acestei luni, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local va fi supus dezbaterii un proiect de hotărâre ce are ca obiect stabilirea cuantumului taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2010. După cum ne-a declarat primarul George Scripcaru, taxele şi impozitele vor rămâne la nivelul celor din acest an. „Aceste taxe vor rămâne la acelaşi nivel ca cele din 2010, mai ales având în vedere actualul context economic general. Conform legii, taxele şi impozitele pentru anul următor de stabilesc în luna mai a anului în curs, aşa că suntem în termen”, ne-a declarat primarul George Scripcaru (foto). Şi facilităţile fiscale vor rămâne în vigoare în anul următor, nefiind planificate modificări.

Facilităţi pentru cetăţeni

Cetăţenii pot beneficia de anumite facilităţi la plata taxelor şi impozitelor. Astfel, braşovenii care, începând cu data de 1 ianuarie 2009 au executat lucrări de reabilitare termică a locuinţelor de domiciliu, exclusiv din surse financiare proprii, vor beneficia pentru o perioadă de trei ani de reducerea cu 50% a impozitului pe clădiri datorat pentru locuinţa de domiciliu, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care depune cererea însoţită de documentaţia aferentă. Cei care însă şi-au făcut lucrările de reabilitare termică prin programul naţional prevăzut de O.U.G. nr. 18/2009 vor beneficia pentru o perioadă de un an de reducerea cu 50 % a impozitului pe clădiri datorat pentru locuinţa de domiciliu, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care depune cererea însoţită de documentaţia aferentă.

Facilităţi pentru firme

Deşi schema de minimis (acordarea de facilităţi fiscale pentru firmele care au făcut investiţii majore în Braşov) este în vigoare din 2009, anul trecut nu a fos

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 41 minute
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum 31 minute
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum 21 minute
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 45 minute
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum 38 minute
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum 53 minute
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Şefa FMI cere Europei o integrare mai mare, afirmând că economia sa seamănă cu ”un supermarket de idei” pentru SUA

News.ro acum 2 ore
Şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a cerut, joi, Europei să atingă întregul potenţial al preţuitei sale pieţe unice, deplângând o situaţie care face ca regiunea să pară ”un supermarket de idei” pentru SUA, relatează CNB

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum 59 minute
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Vremea

București
acum

24°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

24°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

25°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°