Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Departamentul american de stat a anunţat: SUA deţin 5.113 de focoase nucleare

Publicat in Adevarul, marți 4 mai 2010 ·

Departamentul american al Apărării a anunţat luni că SUA deţin în arsenalul lor nuclear 5.113 încărcături nucleare şi mai multe mii de alte ogive scoase din uz care aşteaptă să fie distruse, titrează CNN.

Statele Unite ale Americii dezvăluie pentru prima oară arsenalul său nuclear, Washingtonul considerând, până în prezent, această informaţie ca fiind strict secretă.

Potrivit CNN, cifra anunţată reprezintă o diminuare cu 75 % în raport cu cea din anul 1989, potrivit unui înalt responsabil al Pentagonului.

Totalul de 5.113 focoase nucleare, care include armele nucleare americane desfăşurate, nedesfăşurate, strategice şi nestrategice, reprezintă o reducere de 84% comparativ cu arsenalul maxim de la sfârşitul anului fiscal 1967, în timpul Războiului Rece, anunţă Pentagonul.

Informaţia a fost făcută publică în timp ce secretarul de stat Hillary Clinton susţinea un discurs la deschiderea conferinţei dedicate Tratatului de neproliferare nucleară, la sediul Naţiunilor Unite din New York.

Citiţi şi:

VIDEO Arsenalul nuclear al SUA / Barack Obama vrea limitarea armelor americane

Este în interesul nostru să fim pe cât de transparenţi posibil privind programul nuclear al Statelor Unite. În opinia noastră, asta va genera încredere, îi va determina pe cetăţeni să înţeleagă ce încearcă să întreprindă preşedintele Barack Obama şi administraţia sa, a afirmat secretarul de stat american în cadrul conferinţei privind revizuirea Tratatului de neproliferare de la ONU.

Preşedintele american, Barack Obama şi omologul său rus, Dmitri Medvedev, au semnat, în luna aprilie, noul acord START de reducere a armamentului nuclear. Potrivit documentului, fiecare parte poate să deţină câte 1.550 de ogive şi interzice amplasarea armamentului strategic ofensiv în afara teritoriilor naţionale ale celor două state.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 4 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 2 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 7 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 7 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 5 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 7 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 4 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 12 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

News.ro acum o ora
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

14°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°