Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu acceptă South Stream pentru a facilita integrarea R. Moldova în UE

Publicat in Romania Libera, marți 4 mai 2010 ·

Preşedintele Traian Băsescu acceptă proiectul South Stream patronat de Gazprom pentru a-şi realiza "proiectul de suflet", adică integrarea Republicii Moldova în UE şi evadarea ei definitivă din sfera de influenţă rusească, scrie marţi, în Jurnal de Chişinău, editorialistul Petru Bogatu, citat de Agerpres.

Bogatu face referire la o declaraţie a ministrului român al economiei, Adriean Videanu, dată cotidianului România Liberă, care ar sugera că memorandumul de colaborare între Gazprom şi Transgaz, semnat deja de ambele părţi, i-ar putea deschide preşedintelui Traian Băsescu porţile Kremlinului.

Preconizata tot mai strânsă cooperare pe plan economic dintre Bucureşti şi Moscova ar fi preţul pe care cel dintâi îl plăteşte celei de-a doua pentru a aduce Chişinăul în UE. Este important faptul că tranzacţia cu substrat politic dintre cele două ţări a devenit posibilă datorită consolidării poziţiei geostrategice a României, se menţionează în articol.

România joacă tare, întrucât are acum un spaţiu de manevră mai mare, scrie Bogatu. Bucureştiul luptă astăzi deschis pentru Republica Moldova, deoarece este mai puternic şi mai sigur ca odinioară. Şi nu este vorba doar de amplasarea în viitorul apropiat a scutului antirachetă, consideră autorul.

"Ca să-l cităm din nou pe acelaşi Videanu, România îşi întăreşte simţitor siguranţa naţională pe diverse planuri economice. Îşi diversifică în special rutele de aprovizionare cu gaze, care vor fi aduse concomitent din trei surse. Mai întâi, din Azerbaidjan prin proiectul AGRI. Mai apoi, din Norvegia prin conexiunea conductelor Szeged-Arad. Şi în fine, din Rusia prin South Stream", potrivit Jurnal de Chişinău.

Astfel, colaborarea cu Moscova nu afectează în nici un fel interesele naţionale ale României. Dimpotrivă, acceptarea proiectului rusesc aduce Bucureştiului şi dividende economice

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 8 ani dată dispărută a fost găsită mortă în pădure. Polițiștii cred că a fost ucisă

HotNews acum 22 minute
O fetiță de 8 ani dată dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită moartă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă. Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu

Atenționare de călătorie în Franța. Grevă a controlorilor de trafic aerian

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul controlorilor de trafic aerian UNSA-ICNA din Republica Franceză a lansat un apel la grevă pentr

Israelul a bombardat Fâșia Gaza și Rafah a doua zi după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat încetarea ofensivei

Ziare.com acum 48 minute
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, 25 mai, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 25 mai 2024, la Constanța

Ziua Constanta acum 11 ore
Mâine, 25 mai 2024, la Constanța, temperaturile vor atinge aproximativ 19°C, cu un procentaj scăzut de precipitații de doar 0%. Umiditatea se va situa la 66%, iar vântul va sufla cu o viteză de 29 km/h. Cerul va fi predominant înnorat. În ciuda cond

Peste 300 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum 3 ore
Peste 300 de persoane au murit după o alunecare de teren în satul Kaokalam, în nordul statului Papua Noua Guinee, a anunţat, sâmbătă, presa locală, citată de Reuters. Cotidianul Post Courier din Papua Noua Guinee l-a citat pe deputatul Aimos Akem, c

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 10 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 9 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 12 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Regizorul Morgan Spurlock, nominalizat la Oscar pentru Super Size Me, a murit la 53 de ani

News.ro acum 3 ore
Regizorul nominalizat la Oscar Morgan Spurlock, cunoscut mai ales pentru filmul său din 2004 despre fast-food, Super Size Me, a murit la vârsta de 53 de ani, relatează BBC. În documentarul Super Size Me, Spurlock a trăit o lună întreagă cu o dietă b

Vremea

București
acum

21°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

20°
sâm.

16°/20°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°