Aproape 7.200 de elevi de clasa a VIII-a din Prahova susţin acum prima probă scrisă a evaluării naţionale, contând pentru admiterea în clasa a IX-a.
Ca şi noua modalitate de susţinere a bacalaureatului, examenul este o premieră, fiind conceput după modelul evaluărilor internaţionale şi înlocuieşte tezele unice.
Examenul se desfăşoară în fiecare dintre cele peste 200 de unităţi de învăţământ cu clasele I-VIII din judeţ, mai puţin în 8 astfel de cazuri, unde clasele a VIII-a au mai puţin de 10 elevi în clasă.
În satul Cioceni, de exemplu, există o singură clasă de a VIII-a, unde învaţă şase elevi, iar aceştia au fost repartizaţi la Centrul Albeşti Paleologu.
Comisiile de supraveghere au fost formate din câte doi profesori ai şcolii respective, de o altă specialitate decât limba română. Subiectele au fost, însă, naţionale şi unice pentru toţi elevii de clasa a VIII-a din ţară, iar durata lor de rezolvare a fost de 120 de minute.
Clasa a VII-a a scăpat
Noua modalitate de testare a fost în măsură să dea emoţii elevilor de clasa a VIII-a, aflaţi la primul examen mai important. "Sunt puţin emoţionată, chiar dacă am învăţat. De această notă va depinde intrarea mea la liceu şi îmi doresc un colegiu cât mai bun", ne-a spus, înainte de intrarea în examen, Iulia Petcu din Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Ploieşti.
Este şi normal să aibă emoţii pentru că această notă contează în proporţie de 25% în media de intrare în liceu. Alţi 25% se adună din notele tezelor unice susţinute în clasa a VII-a, iar 50% este reprezentat de media anilor de liceu.
Există şi o parte bună a noii modalităţi de testare, cel puţin din perspectiva elevilor de clasa a VII-a. Aceştia nu vor mai susţine tezele unice.
Pe 12 mai, elevii aflaţi la sfârşit de gimnaziu vor susţine şi proba la matematică.
Pentru ultimele noutăţi din Ploie