Emil Oprea, unul dintre indivizii care s-ar putea încadra în categoria cetăţenilor „most wanted" din România a fost condamnat la 12 ani de închisoare, pentru spălare de bani. Oprea, împreună cu alţi patru indivizi, a fost trimis în judecată pentru un prejudiciu de peste 16.500.000 de lei.
Infracţiunii de spălare de bani pentru care a fost condamnat Emil Oprea i se mai adaugă şi altele, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. De asemenea, înainte de a pronunţa soluţia, judecătorii Tribunalului Constanţa au decis schimbarea încadrării juridice a uneia dintre faptele lui Oprea din evaziune fiscală în determinarea cu rea credinţă a valorii TVA şi obţinerea nelegală a unor sume de bani de la organele fiscale. Totodată, judecătorii i-au interzis lui Emil Oprea, pe perioada executării pedepsei, dreptul de a fi administratorul unei societăţi comerciale. De o soartă aproape identică a avut parte şi Petre Teodor Martin, judecat alături de Oprea, suspectul urmând să execute, în final, o pedeapsă cu închisoarea de opt ani. În mod similar, Lucian Mazilu, un alt individ suspectat a fi complice în operaţiunea întreprinsă de Oprea, a fost condamnat la opt ani de închisoare. Nu în ultimul rând, irakianul Husain Al-Atrosha M Ali Amer a fost condamnat la zece ani de închisoare, în timp ce un alt irakian, Hussein J Abbas, a fost achitat de judecători, aceştia considerând că faptele lui nu au fost săvârşite de el. Prin aceeaşi sentinţă, cei patru indivizi condamnaţi au fost obligaţi la plata sumelor de 5.126.737,21 de lei, 5.556.977,61 de lei, respectiv 5.816.741,45 de lei, toate cu dobânzile aferente către stat, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu titlul de daune. Totodată, judecătorii i-au obligat pe cei patru la plata unor cheltuieli de judecată de câte 110 milioane de lei vechi, fiecar