Cenusa aruncata in aer de vulcanii Islandei, ce a provocat pagube de miliarde de euro, in luna aprilie, chinuind intreaga Europa, are efecte benefice pentru dezvoltarea vietii marine, fertilizand oceanele planetei.
Biologii marini sustin ca aceeasi cenusa vulcanica ce a paralizat Europa reprezinta un ajutor nesperat pentru oceanele planetei, datorita cantitatilor importante de fier pe care aceasta le contine, un element vital pentru dezvoltarea vietii marine, scrie LA Times.
"Oceanul va fi mai fericit", datorita eruptiilor din Islanda, spune Ken Johnson, cercetator al Institutului Monterey Bay Aquarium din California, care sustine ca "plantele vor creste mai mult" din cauza cenusii, referindu-se in special la fitoplancton, planctonul format din plantele acvatice inferioare.
A existat sau nu un nor de cenusa vulcanica?
Oamenii de stiinta sustin ca 30% din oceanele planetei sufera de pe urma lipsei fierului, un element extrem de important pentru dezvoltarea plantelor marine, fara de care acestea nu pot creste, desi au la dispozitie o multime de alte substante nutritive.
Cu alte cuvinte, toata cenusa vulcanica cazuta in apa oceanelor reprezinta un important supliment nutritiv, ce va stimula dezvoltarea fitoplanctonului, pe termen lung.
Mai mult, dezvoltarea plantelor acvatice va avea un rol important in incetinirea incalzirii globale, deoarece acestea absorb dioxidul de carbon din atmosfera pentru a produce energia de care au nevoie.
Norul de cenusa, o amenintare invizibila
Un studiu publicat in 2001 arata ca nivelul dioxidului de carbon din atmosfera s-a aflat in constanta crestere, in ultimul secol, cu exceptia perioadelor cuprinse intre anii 1963 si 1965, dupa eruptia vulcanului Agung, din Indonezia, respectiv 1991 si 1993, dupa eruptia vulcanului Pinatubo, din Filipine. @