Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Reţinuţi pentru tentativă de omor

Publicat in Adevarul, marți 4 mai 2010 ·

Patru tineri din Sibiu, cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti pentru tentativă de omor, asociere în vederea comiterii de infracţiuni, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

CITIŢI ŞI:

Un bărbat din Ocna a fost bătut în timp cer stătea la ocazie

Captură impresionantă de ţigări

Mort în propria casă, descoperit după două săptămâni de vecini

Se pare că cei patru au intrat vineri peste un bărbat în casă, au iscat un scandal monstruos şi l-au bătut pe proprietar până l-au lăsat într-o baltă de sânge. Vecinii au alarmat atunci poliţia iar când au ajuns la locul cu pricina l-au găsit pe bărbatul bătut, mai mult mort decât viu.

Fusese lovit cu pumni, picioare dar şi cu bâtedupă care autorii au demarat în trombă. Victima este şi acum la spital, internată în stare gravă, iar medicii susţin că leziunile suferite necesită pentru vindecare peste 50 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii iar forma vindecării finale urmează a fi apreciată după 6 luni.

„Cazul a fost prezentat şi preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, care la data de 03.05.2010 a luat împotriva agresorilor măsura reţinerii pentru o perioada de 24 ore, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de omor calificat, asociere în vederea comiterii de infracţiuni, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice“, spune inspectorul Luciana Balteş, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu. Cercetările sunt continuate de lucrătorii Serviciului Investigaţii Criminale care încearcă să afle cauza care i-a determinat pe cei 4 să recurgă la acest gest. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, autorii riscă să înfunde puşcăria.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Avancronica meciului Belgia – România: tricolorii se pot califica astăzi în fazele eliminatorii ale Euro 2024

G4Media acum 24 minute
Confruntarea de la ora 22:00, de pe RheinEnergieStadion din Köln, dintre Belgia și România închide etapa a doua a grupei E și poate încheia așteptările românilor în privința unei calificări într-o rundă eliminatorie. Duelul se va putea vedea pe Pro

Două persoane sunt resuscitate, după ce maşina în care se aflau a căzut într-o râpă

Mediafax acum 25 minute
„Sectia de pompieri Cimpeni intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier pe DN 75 pe raza loc. Muncelu. Din informaţiile preliminare ar fi vorba despre un autoturism răsturnat în afara carosabilului, posib

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 3 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cântărețul Florin Decuseară a MURIT la doar 46 de ani. Artistul a căzut de la înălțime la Centrala de la Cernavodă

Gandul acum o ora
Cântărețul Florin Decuseară a murit la doar 46 de ani. Apropiații artistului au dat vestea tragică pe rețelele de socializare. Cântărețul Florin Decuseară a fost în stare gravă, după ce a căzut de la înălţime la Centrala de la Cernavodă. Artistul, î

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 54 minute
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 3 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum o ora
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

UPDATE - Trafic feroviar oprit temporar pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni după ce locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările adiacente / Traficul a fost reluat la 9.30

News.ro acum 3 ore
Traficul feroviar este oprit temporar sâmbătă, pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările Vadu Lat, Grădinari şi Videle.

Euro 2024. Ziua în care milioane de români stau cu ochii pe Echipa Naţională: România înfruntă Belgia. Se fac toate calculele: Un succes al României, sau chiar şi o remiză, le poate asigura tricolorilor prezenţa în optimi. Dacă România va învinge Belgia, în conturile FRF ar intra 12,75 mil. euro

Mediafax acum 42 minute
Una dintre cele mai mari surprize ale primei zile a fost înfrângerea Belgiei în faţa Slovaciei în Grupa E. Echipa lui Domenico Tedesco şi-a creat numeroase ocazii, dar nu a reuşit să le finalizeze, antrenorul recunoscând chiar el: „Nu pot spune echi

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

29°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

34°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°