Mi-am luat inima-n dinti si-am zis ca, oricit de rau o putea fi, n-o fi chiar iadul pe pamint. Luni dupa-amiaza, am mers la Spitalul Colentina. Alergia mea, manifestata prin basicutele de pe miini, avea nevoie de un leac serios, nu doar de parerea farmacistului. “Eruptie poliforma la lumina” sta pe reteta in dreptul diagnosticului.

Eu, care n-am avut niciodata alergii, cu atit mai putin vreo fotosensibilitate, m-am trezit cu pleasca pe cap. Daca tot e, macar sa stiu si cu ce ocazie. Cica-i o reactie care se manifesta la expunerea la soare, da’ nu-i provocata de soare, ci de ceva substanta absorbita de organism fie din vreun medicament, fie din ceva, nu se stie ce, da-n nici un caz din mincare. Sa fie primit de data asta, zic, si-alta data sa nu ma mai viziteze.

Mindra biserica rasare in spatele Camerei de Garda

Si-asa, odata ajuns Mihaileanu la Colentina, se duce tinta catre ambulatoriul de specialitate. E drept, “ambulatoriu” nu prea-mi suna a “ambulanta”, ci a “ambulant” si mai mult a “amputat”, ma cam sperie termenul, il preferam pe vechiul, “policlinica”. La policlinica, ti-ai gasit!, inchis, medicul isi terminase programul de la doua. A ramas camera de garda, unde cu onor ma prezint la registratura, mi se da o hirtiuta cu un cod, s-apoi ma trezesc in fata usii de la Dermatologie.

Intru, mi se explica povestea din primul paragraf, mi se taie reteta si, cind sa plec, ma retine o intrebare: “Nu va suparati, da’ cum puteti sa lucrati in cladirile astea?“. Doctorita zimbeste undeva intre amuzament si amar, dar raspunsul vine prompt de la asistenta: “Pai, mai veniti pe-aici, sa vedeti cum lucram“, vadit intrigata de conditiile cel putin obscure si care, la fel cum nici pe mine nu ma-ncinta, ca pacient, pe ea cu atit mai putin, care-si petrece zile-n sir intre niste betoane care par sa cada.

Ma retine inc-o intreba