Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datoriile Greciei aduc a 13-a lună consecutivă de scăderi pentru euro

Publicat in Adevarul, miercuri 5 mai 2010 ·

Moneda europeană a continuat să piardă teren în faţa dolarului, atingând a 13-a lună de scăderi, situaţie care reflectă că investitorii şi-au pierdut încrederea în unele economii europene, titrează BBC News.

Euro a înregistrat cel mai scăzut nivel din ultimul an - fiind cotat la 1,29 dolari.

Pieţele bursiere de pe continentul asiatic au scăzut şi ele. Piaţa din Singapore a scăzut cu 1,5 %, în timp e indexul din Hong Kong Hang Seng a înregistrat o scădere de 2,1 %, potrivit BBC.

Investitorii rămân încă îngrijoraţi de criza financiară din Grecia şi de teamă că aceasta ar putea afecta şi alte economii.

Premierul Spaniei, Luis Rodriguez Zapatero, a fost forţat să nege zvonurile potrivit cărora Spania ar putea fi următorul stat care va avea nevoie de ajutor financiar, după Grecia, căreia i-a fost aprobat de curând un împrumut în valoare de 110 miliarde de euro.

De asemenea, şansele de succes ale planului de salvare a Greciei sunt privite cu un anumit grad de scepticism.

Într-un interviu acordat unui cotidian francez, Dominique Strauss-Kahn, şeful Fondului Monetar Internaţional, a declarat că trebuie luate măsuri pentru a evita o posibilă răspândire a crizei în Europa.

Trebuie să evităm răspândirea crizei din Grecia...trebuie să rămânem vigilenţi, a declarat liderul FMI pentru publicaţia Le Parisien.

Directorul general al FMI a afirmat că planul de ajutor pentru Grecia are ca obiectiv salvarea Greciei, care se confruntă cu două probleme: o datorie uriaşă şi o competitivitate foarte slabă.

În acest context, FMI a insistat asupra a trei puncte, a explicat Strauss Kahn: reducerea până în 2013-2014 a deficitului elen de la peste 13% la 3%, punerea la adăpost a Greciei faţă de speculaţii timp de 18 luni prin angajarea unor sume mult mai considerabile decât ceea ce a fost prevăzut iniţial. În fine, grija de a-i proteja pe cei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum o ora
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum 2 ore
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Ionuţ Stroe: George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand

News.ro acum 56 minute
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă joi că George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1!, în ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand. El a precizat că ”este inadm

Paulo Fonseca este noul antrenor al lui AC Milan

Mediafax acum o ora
„Noul antrenor al Milanului va fi Paulo Fonseca", a declarat fostul atacant al Milanului, Zlatan Ibrahimovic, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP. Fonseca, în vârstă de 51 de ani, care a semnat un contract pe trei ani, se află la clubul

Persoanele aflate sub control judiciar vor putea purta brățări de supraveghere. Când va fi pusă în aplicare măsura VIDEO

Ziare.com acum 49 minute
Ordonanța de urgență care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite restricţii a fost adoptată

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Papa Francisc, nouă gafă la o întâlnire cu 200 de preoţi: ”La Vatican există o atmosferă de «frociaggine»” / „Homosexualii sunt nişte băieţi buni, ei îl caută pe Dumnezeu. Dar e mai bine să-i orientăm către un psiholog”

G4Media acum o ora
Papa Francisc a folosit din nou un cuvânt italian vulgar şi insultător faţă de gay, sfătuindu-i pe homosexualii care vor să devină preoţi să se ducă la ”psiholog”, la câteva zile după un scandal în urma căruia şi-a cerut scuze, scrie presa italiană,

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 19 minute
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Un nou val de praf SAHARIAN lovește din nou România în această săptămână

Gandul acum 2 ore
Un nou val de praf saharian ajunge în România în această săptămână, anunță serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus. În timp ce sudul țării se confruntă cu un cod galben de caniculă, meteorologii anticipează scăderi ale temperaturilor și pl

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum 3 ore
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°