Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Bostinaru "Nu putem accepta ca 2 milioane de oameni sa fie aruncati in strada"

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 5 mai 2010 ·

Bruxelles, 5 mai 2010

Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru, coordonatorul social-democraţilor europeni (S&D) în Comisia de petiţii a Parlamentului European (PETI), a declarat, marţi, în cadrul şedinţei PETI în care s-a discutat despre încălcarea dreptului de proprietate în România, că PE nu poate şi nu trebuie să accepte ca două milioane de oameni -actuali proprietari pe Legea 112/1995 şi familiile lor- "să fie aruncaţi în stradă, deposedaţi de orice drept".

Marţi s-a prezentat în Comisia de petiţii a PE un studiu privind "Probleme legate de bunurile imobiliare private în urma schimbării regimului politic în România, în Bulgaria şi în Balcanii de Vest" şi a fost analizată petiţia nr. 1734/2008, adresată de Virgil Stere în numele Asociaţiei Proprietarilor pe Legea 112/1995 - însoţită de 785 de semnături-, privind încălcarea dreptului de proprietate în România.

"Studiul rămâne la dimensiunea tehnică, omiţând impactul social şi economic al acestor programe în funcţie de soluţia adoptată în fiecare caz în parte. Indiferent de dimensiunea ideologică, legiuitorul a evaluat permanent diminuarea costurilor sociale -protejarea celor care aveau să devină chiriaşi- şi reducerea poverii asupra bugetelor din care urmau să se plătească compensaţiile", a declarat Victor Boştinaru, precizând că studiul "este irelevant şi pentru că se referă la situaţii care nu se pot compara - Balcanii de Vest și România".

Eurodeputatul a declarat că susţine integral petiţia 1734 pentru că "la Parlamentul European nu putem accepta ca injustiţiile fostului regim comunist să fie urmate de un proces mai aberant, mai devastator social şi economic. La PE nu putem şi nu trebuie să acceptăm ca, într-o ţară membră a Uniunii Europene, două milioane de oameni să fie aruncaţi în stradă, deposedaţi de orice drept".

În opinia deputatului european, "trebuie făcut referire şi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 3 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 11 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 6 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 4 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 11 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum 4 ore
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 8 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 12 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum 8 ore
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

17°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°