Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nava de pasageri „Discovery“ sosește mâine la Constanța

Publicat in Adevarul, miercuri 5 mai 2010 ·

Sezon plin de croaziere în Marea Neagră. Nava „Discovery“, sub pavilion bermuda, va acosta mâine după-amiază în terminalul de croaziere a portului Constanța.

„Nava vine de la Odessa și după o escală la Constanța se îndreaptă spre Nesebur. Sunt 636 de turiști la bord, de diferite naționalități. Din 2006, nava acostează în portul Constanța de cel puțin două ori pe an“, a declarat Eduard Nicola, reprezentant al Barwil Star Agencies, agenția care se ocupă de sosirea navei. Revin navele fluviale Sezonul de croaziere în Portul Constanța a debutat pe 3 aprilie, odată cu sosirea navei fluviale „Viking Primadonna”. De altfel, în sezonul 2010, vor reveni la Constanţa navele fluviale, cel puţin 10, după un an de pauză din cauza crizei globale. În acest an, şi-au anunţat vizita în Portul Constanţa 60 de nave de pasageri, cu peste 16.000 turişti străini la bord. Astfel, se estimează o creştere cu 5 – 10% a numărului de turişti care vor sosi la terminalul de croaziere, comparativ cu anul trecut. Compania „Costa Crociere“, una dintre cele mai importante la nivel mondial, va deveni client fidel al Portului Constanţa. Dacă până în acest an doar o navă a acestei companii ajungea la Constanţa, în sezonul 2010 sunt anunţate cel puţin trei. Reprezentanții Portului Constanța spun că aceste nave sunt şi cele mai spectaculoase din acest an, având capacităţi mari, de peste 2.500 turişti, dar şi facilităţi dintre cele mai moderne. Sezonul de croaziere se încheie la mijlocul lunii noiembrie. Reuniune a reprezentanților turismului de croazieră În perioada 2 – 5 iunie, Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanța va găzdui Adunarea Generală a MEDCRUISE, cea mai reprezentativă asociaţie din domeniul turismului de croazieră din Europa. Această manifestare îi va reuni pe cei mai importanţi reprezentanţi ai industriei turismului de croazieră, factori de decizie î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 2 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Bărbați păcăliți pe rețelele de socializare. Înșelătoria a adus zeci de mii de euro în buzunarele unui tânăr

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 29 de ani din Constanţa este cercetat de poliţişti după ce a pretins că este femeie pe reţele de socializare şi a convins nouă bărbaţi să îi trimită diferite sume de bani, prejudiciul în acest caz ridicându-se la 42.000 de euro. Reprezen

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 53 minute
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 6 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum 50 minute
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Cutremur misterios în Marea Mediterană: un obiect zburator neidentificat ar putea fi cauza

Adevarul acum 41 minute
Un sunet puternic a fost auzit în Marea Mediterană, în arhipelagul toscan și în Corsica. Bubuitura a fost inițial atribuită unui seism.

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

33°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°