Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China: Cel puţin 23 morţi şi 160 răniţi, în urma unei tornade

Publicat in Romania Libera, joi 6 mai 2010 ·

Cel puţin 23 de persoane au murit şi peste 160 au fost rănite, într-o tornadă care a afectat joi dimineaţă metropola Chongqing, din sud-vestul Chinei, relatează agenţia China Nouă, citată de AFP, monitorizată de Mediafax.

Tornada, însoţită de averse de grindină, a distrus case şi culturi agricole în două districte rurale din această imensă municipalitate care numără 31 de milioane de locuitori, în jurul orei 2.00 (miercuri, 21.00, ora României), a precizat agenţia, citând autorităţile locale.

Bilanţul s-ar putea agrava, a adăugat sursa citată.

"Nu am mai văzut tornade aici, aceasta este prima dată", a declarat Liu Fang, un oficial din districtul Liangping, unul dintre locurile cele mai afectate.

"Cel puţin şase persoane au murit şi 38 au fost rănite în districtul nostru. Electricitatea a fost întreruptă şi case avariate, din cauza rafalelor violente de vânt", a adăugat el.

Locuitorii afectaţi au fost mutaţi în corturi, a explicat Liu.

Condiţiile meteorologice în zonă erau încă dificile din cauza ploilor neîncetate, conform altui oficial, din districtul Dianjiang.

Conform site-ului ziarului People's Daily, o mie de clădiri din şase municipalităţi s-au prăbuşit parţial.

Costul pagubelor ar putea depăşi 20 de milioane de yuani (peste două milioane de euro), a adăugat el, citând primele estimări.

Cel puţin 23 de persoane au murit şi peste 160 au fost rănite, într-o tornadă care a afectat joi dimineaţă metropola Chongqing, din sud-vestul Chinei, relatează agenţia China Nouă, citată de AFP, monitorizată de Mediafax.

Tornada, însoţită de averse de grindină, a distrus case şi culturi agricole în două districte rurale din această imensă municipalitate care numără 31 de milioane de locuitori, în jurul orei 2.00 (miercuri, 21.00, ora României), a precizat agenţia, citând autorităţile locale.

Bilanţu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 2 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 16 minute
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum 2 ore
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 2 ore
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum o ora
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum 2 ore
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

ONU: Încă trei cadavre recuperate în urma unei alunecări de teren din Papua Noua Guinee

Mediafax acum 5 ore
Presa din această naţiune din Pacific, situată la nord de Australia, a declarat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a nivelat satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-ves

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°