Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reabilitarea străzilor din oraş va dura cel puţin doi ani

Publicat in Adevarul, joi 6 mai 2010 ·

Edilii oraşului ne dau o veste bună şi una mai puţin bună. O să avem străzi ca în palmă chiar şi la periferia oraşului. Aceasta ar fi vestea bună, însă finalizarea lucrărilor este programată abia peste doi ani. Mulţi buzoieni şi-au pierdut demult răbdarea şi spun că nu cred în reuşita acestui proiect.

Infrastructura stradală este la pământ, după cum recunosc chiar şi autorităţile din Palatul Comunal. Au reuşit să plombeze o parte din străzi, însă oraşul este în continuare plin de cratere, iar străzile de la periferie sunt de fapt nişte uliţe săteşti.

Primarul s-a hotărât, într-un târziu să acorde atenţiei şi sectorului de drumuri, temă pe care a pus-o în discuţie consilierilor locali, la ultima şedinţă ordinară. “Având în vedere situaţia deosebit de dificilă care a rămas după perioada acestei ierni, în momentul de faţă, prioritatea zero este reabilitarea străzilor şi din acest motiv am făcut studiul de fezabilitate prin care se propune reabilitarea a 46 de kilometri de străzi. Multe din ele s-au stricat şi după reabilitarea reţelelor de termoficare, de cabluri”, a spus Constantin Boşcodeală, primarul municipiului Buzău.

Potrivit hotărârii de Consiliu Local, valoarea proiectului este de treizeci de milioane de euro, iar durata execuţiei este de 21 de luni. Edilul şef al oraşului estimează însă că lucrările se vor întinde pe o perioadă mai mare. “În aproximativ doi ani se pot reabilita străzi în valoare de 15.000.000 de euro. Nu putem să demarăm toate lucrările, fiindcă tot Buzăul se va transforma într-un şantier. Luna viitoare voi propune organizarea de licitaţii privind finanţarea, proiectarea şi execuţia acestor lucrări, care vor fi în două etape”, a spus primarul Boşcodeală.

Peste 16 kilometri de străzi, multe de la periferie, vor fi asfaltate pentru prima oară.

Soluţiile tehnice propuse consilierilor

Proiectantul propune de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proiect Funcţionarii ANAF ar putea fi amendați dacă nu respectă obligațiile în relația cu contribuabilii

Ziua Constanta acum 35 minute
Funcţionarii ANAF ar putea plăti amenzi dacă nu respectă termenele pentru trimiterea comunicărilor şi obligaţiile care le revin în relaţia cu contribuabilii, prevede o propunere legislativă iniţiată de un grup de senatori USR, depusă la Senat la fin

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 3 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Kremlinul îşi extinde controlul din ce în ce mai mult asupra cerealelor ruseşti tocmai când preţul grâului explodează (analiză)

G4Media acum 26 minute
Statul rus îşi extinde controlul asupra unei părţi din ce în ce mai mari din industria cerealelor, ceea ce ar putea să îi confere puteri sporite asupra exporturilor, tocmai într-un moment în care se intensifică îngrijorările cu privire la aprovizion

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 4 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Jaqueline Cristian, eliminată de Ostapenko în primul tur la Roland-Garros

News.ro acum 25 minute
Jaqueline Cristian, locul 67 WTA, a fost eliminată, duminică, de letona Jelena Ostapenko, numărul 10 WTA şi favorită 9, în primul tur al turneului de grand slam de la Roland-Garros. Ostapenko s-a impus cu scorul de 6-4, 7-5, într-o oră şi 34 de minu

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum o ora
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Ucrainean, depistat când a vrut să intre ilegal în România cu un pistol cu gloanţe de cauciuc

Mediafax acum 4 ore
Un ucrainean a vrut să intre în România, pe la Poienile de sub Munte, jud. Maramureş, cu un pistol cu gloanţe de cauciuc ascuns în bagaj. Partea ucraineană a spus că pistolul a fost furat de la grăniceri înainte de a părăsi ţara. Ucraineanul a fost

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

21°
dum.

15°/21°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°