Statul trebuie să gestioneze cât mai puţin din banii pe care societatea îi produce.
Acum mai bine de un an, în 13 februarie 2009, într-un comentariu, îi numeam pe reprezentanţii FMI „consultanţi pentru coşciuge": „Pierdem vremea consultându-ne cu misiunea FMI şi le ascultăm plecaţi diagnosticul... stăm cuminţi până ne iau măsurile pentru coşciug. Din aproape o sută de ţări consultate şi finanţate de FMI în ultimii 40 de ani, peste jumătate au rezultate mai proaste decât media creşterii economice globale, o cincime au PIB-ul semnificativ mai mic, ba câteva şi l-au redus chiar sub jumătate. Trei au trecut prin războaie civile. Politica fiscală de austeritate şi măsurile draconice de stabilizare au dus peste tot la tensiune şi sărăcie".
Apoi, în 6 martie 2009, vorbeam despre necesitatea schimbării filosofiei fiscale: „Să nu privim bugetul cu ochi de contabil, ci ca pe un plan de afaceri. Atunci, ponderea lui în PIB va putea scădea de la peste 35%, cum a ajuns astăzi, la sub 20%, cum ar fi rezonabil... Ne pregătim din nou să cerşim o finanţare publică... În loc să stimulăm capitalul privat, vrem să ne finanţeze cei care au pus frână economiilor emergente mai mult de jumătate de secol. Credem că e suficient... Birocraţia românească nu simte economia de piaţă, dar e perfect compatibilă cu birocraţia marilor instituţii financiare. Prin ea îşi legitimează incompetenţa sau lipsa de curaj".
Continuam în articolul următor, în 13 martie 2009: „Resursele (...) sunt cele ce ţin de voinţa politică, de la vânzarea a ceea ce a mai rămas la stat până la concesionarea lucrărilor publice".
Sugeram apoi legarea monedei româneşti de dolar, manifestându-mi neîncrederea în euro. Această măsură sileşte guvernele să reducă drastic cheltuielile bugetare şi să restructureze administraţia. „Resursele energetice şi materiile prime le importăm în mare măsură în d
