Extrem de interesantă ultima ediţie din Colocviile romanului românesc contemporan – şi prima la care am participat. Suprapunerea cu Zilele „Convorbirilor literare“ m-a făcut să-l refuz, de două ori la rînd (2008, 2009), pe admirabilul poet-organizator Aurel Pantea, pînă cînd acesta găsi o mutare decisivă, ca la şah. Acceptînd să fac parte din juriu (alături de Eugen Simion, Ion Simuţ şi Bogdan Creţu), am „trădat“, pentru o dată, Iaşiul, mergînd la Alba Iulia zi de primăvară pînă-n seară... A doua zi dimineaţa, după ce văzusem la „Cetate“ doi, maximum trei trecători, am fost uluit să descopăr cum uriaşul amfiteatru al Universităţii „1 Decembrie 1918“ gemea de tineri şi mai puţin tineri veniţi să-i asculte pe romancierii şi criticii dispuşi de-a dreapta şi de-a stînga centrului de greutate Nicolae Breban. Spaţiul era suprapopulat, literalmente ticsit de oameni curioşi să ne asculte vorbind. Despre ce? Despre Romanele romancierilor tineri. O temă pe care fiecare a abordat-o din unghiul propriu şi în stilul caracteristic: în tir focalizat sau prin digresiuni mai colorate, cu o privire sintetică sau într-o particularizare printr-un singur nume de tînăr romancier autohton. După incipit-ul brebanian, Ion Simuţ a luat-o de departe şi de sus, vorbind despre ideologia care cam lipseşte, deşi ar fi bine să nu lipsească, din romanele tinerilor. Cînd tocmai mă bucuram de această absenţă, surpriză: ideologia avea pentru Ion Simuţ cu totul altă accepţie decît cea pe care i-o dădeam eu. Eu mă gîndeam la ideologia... ideologică, la ideologia ca ideologie, în timp ce criticul şi istoricul literar „optzecist“ o înţelegea ca pe o viziune generală despre om şi despre lume; o viziune susţinută de temele mari, atacate într-un mod inconfundabil de către fiecare prozator important. Prin urmare, dacă ideologie nu e, nimic nu e în romanele ultimei generaţii. A urmat infatigabilul Virgil