Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu cu învingătorul lui Hitler

Publicat in Romania Libera, vineri 7 mai 2010 ·

Un interviu realizat în 1966 cu Gheorghi Jukov - foar comandant al trupelor URSS în „marele război patriotic" împotriva naziştilor a fost publicat abia acum în presa rusă şi a stârnit controverse. Documentul a apărut cu câteva zile înaintea manifestărilor militare din 9 mai de la Moscova, prilejuite de cea de-a 65-a aniversare a victoriei aliaţilor asupra trupelor lui Hitler, la care sunt aşteptaţi numeroşi şefi de stat şi de guvern. În acest interviu, mareşalul Jukov declara că generalii sovietici nu erau siguri că Armata Roşie va putea împiedica trupele Werhmachtului să treacă de linia de apărare Mojaisk (110 km vest de Moscova) şi să intre în capitală. „Ar fi fost posibil să oprim unităţile iniţiale ale inamicului, dar dacă ar fi trimis rapid principalele sale forţe, ar fi fost dificil de oprit."

Jukov, care conducea apărarea Moscovei, a relatat cum i-a comunicat îngrijorarea sa lui Stalin, în octombrie 1941, după ce a constatat la faţa locului că apărarea de la Mojaisk era „foarte insuficientă", fiind clar că trupele nu ar fi putut opri duşmanul să avanseze spre Moscova. „Am mers imediat la Stalin. Mi-a arătat harta frontului şi mi-a spus: «Uite cum stă situaţia pe frontul de vest. Nu pot să obţin nici măcar un raport clar despre ce se întamplă la acest moment. Unde sunt trupele noastre?»", a declarat mareşalul. I-a cerut lui Stalin suplimentarea de trupe, dar Jukov a recunoscut că în Rusia condiţiile meteo dure au jucat un rol major în înfrângerea Germaniei. Mareşalul a participat la asaltul asupra Germaniei în 1945 şi i s-a acordat onoarea de a conduce parada Armatei Roşii victorioase intrând călare în Piaţa Roşie. Stalin s-a simţit eclipsat de popularitatea lui Jukov. L-a retrogradat şi l-a trimis la comandamentul districtului militar Odessa. După moartea dictatorului, în 1953, Jukov a devenit ministru al Apărării şi un monument i-a fost ridicat în P

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, sechestrat, agresat şi jefuit în propria casă, în timpul meciului Italiei cu Spania

News.ro acum 27 minute
Legendarul fotbalist italian Roberto Baggio a fost sechestrat, agresat şi jefuit de un grup de infractori în locuinţa sa din Altavilla Vicentina, în timpul meciului pierdut de Italia la Euro 2024 în faţa Spaniei, scor 0-1. Corriere dello Veneto scri

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 31 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum 3 ore
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°