Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOSARE DECLASIFICATE/ Funcţionarii parlamentari (V). Onestitatea şi promovările

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 7 mai 2010 ·

Funcţionarilor parlamentari nu le era permis să ocupe două funcţii publice in acelaşi timp. Numirile lor se făceau pe gradul cel mai mic. Trecerea de rigorile concursului nu aducea insă şi stabilitatea funcţionarului, in condiţiile in care primul an era considerat de provizorat. Dacă la finele perioadei de probă, prin calificativele pe care le obţinea, se constata că funcţionarul indeplinea condiţiile optime pentru serviciul respectiv, acesta era confirmat definitiv de Preşedintele Camerei, dar numai după ce analiza Raportul intocmit de către Secretarul General. Ce se intâmpla insă când unul dintre funcţionari nu era considerat apt pentru niciunul dintre servicii? Intr-o asemenea situaţie se folosea un subterfugiu regulamentar care permitea prelungirea stării de provizorat cu incă un an. Dacă funcţionarul nu primea nici pentru a doua oară calificative mulţumitoare, urma disponibilizarea. Pentru organizarea şedinţelor erau necesare diverse dotări, cheltuindu-se in acest scop sume mari de bani. Directorul serviciului contabilităţii răspundea de banii necesari ambientării. Pentru a nu fi tentat să-şi insuşească din bani, directorul depunea in momentul angajării, la Casa de Economii, o garanţie de titluri ale Statului Român, cu o valoare nominală de 150.000 lei. In cazul retragerii din funcţie işi reprimea banii, dar numai după ce o comisie constata că gestiunea pe care acesta a predat-o a fost "curată". Pentru a fi promovat, unui funcţionar ii erau necesari patru ani de serviciu, trebuind insă să existe şi un post vacant. Uneori acest principiu putea fi eludat. Astfel, promovarea se putea realiza după numai trei ani de muncă, dacă Preşedintele considera că un funcţionar avea merite excepţionale. De asemenea, dacă salariatul mai lucrase anterior intr-o instituţie a statului, perioada respectivă era considerată vechime in noul post şi in acest fel se forţa promovarea. Dac

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 57 minute
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum o ora
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 6 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Alegeri locale Constanța Președintele unei secții de votare din Hârșova a plecat acasă cu ștampila de control

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Județean Constanța informează de faptul că un președinte de secție din județ a plecat cu ștampila de control acasă, sâmbătă, 8 iunie 2024. Mai precis, este vorba de Secția 294, Casa de Cultură Hârșova, unde președintele secției de v

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 2 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

A început votul în Diaspora. La ora 22.00, ora României, s-a deschis secţia din Noua Zeelandă

Mediafax acum o ora
Votarea a început la ora 22.00, ora României, când s-a deschis prima secţie de votare, organizată la Auckland, Noua Zeelandă. Duminică, la ora 00:00, ora României, se vor deschide secţiile de votare din Australia, urmate de cele din Republica Coreea

Un primar a montat o cameră de supraveghere într-o secție de votare. Edilul s-a ales cu dosar penal / Ce alte infracțiuni au fost comise în ziua de dinaintea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de violare a confidenţialităţii votului, după ce primarul unei comune din judeţul Maramureş a montat, în cursul dimineții, o cameră de supraveghere într-o secţie

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

21°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

22°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°