Existenta monedei euro, care a fost conceputa pentru a declansa o explozie a creditului in Europa, a dus la o criza a datoriilor de stat din zona euro, care s-a extins cu prea multa indulgenta.
"Cruda ironie a situatiei dificile din zona euro este aceea ca moneda a fost proiectata pentru a produce explozia de credite si pentru a permite statelor membre sa concureze cu Statele Unite pentru o parte din afacerile de la nivel global. Cea mai importanta abilitate a Statelor Unite a fost aceea de a face datorii la o rata a dobanzii mai mica. Cercetarile recente sugereaza ca, prin consolidarea dimensiunii si lichiditatii pietelor financiare, moneda euro a contribuit si ea la scaderea ratelor reale ale dobanzilor in Europa.
Ratele mai mici ale dobanzii au stimulat imprumutul, in special in tarile de la periferia zonei euro. Indulgenta liderilor de a accepta unele tari in zona euro a afectat insa moneda unica, ajungand sa se vorbeasca mai degraba de un 'esec al monedei euro', decat de un succes. Tratatul de la Maastricht a fost prea indulgent, in special pentru tarile cu istorii financiare 'patate'", sustine economistul Kenneth Rogoff, intr-un articol in
Financial Times.
"Promovarea" de la statutul de piata emergenta este un proces lung, care poate dura 75 ani sau mai mult pana la finalizare. Douazeci de ani fara o criza a datoriei de stat este o realizare semnificativa, dar nu e nici pe departe un timp suficient pentru a declara ca o tara este capabila sa devina membra a zonei euro.
Grecia si-a rezolvat ultimul default suveran la mijlocul anilor '60, iar Portugalia a avut un program cu Fondul Monetar International relativ recent, in 1984. Istoria moderna a Spaniei este mult mai favorabila, desi aceasta tara detine recordul cu mai mult de 12 episoade de default suveran independent. Practic, aceste tari sa sunt tocmai potriv
