Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tanara ucisa de taximetrist a fost condusa pe ultimul drum (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, vineri 7 mai 2010 ·

Lacrimi şi jale în Mangalia: câteva sute de localnici, de rude, prieteni şi colegi de la Spitalul Municipal unde lucra ca infirmieră, au condus-o pe ultimul drum pe Mihaela Cristina Tolea, tânăra înjunghiată de amantul său, taximetristul Givan Ismail. Trupul fetei a fost depus la Capela Militară din Mangalia încă de miercuri, iar ieri a avut loc slujba de înmormântare, ţinută la Biserica „Sfântul Gheorghe" şi, ulterior, la cimitirul militar.

Maşina în care a fost transportat sicriul fetei a fost neîncăpătoare pentru grămada imensă de flori pe care apropiaţii i le-au adus pentru a o însoţi pe ultimul drum. Mihaela Cristina Tolea a fost ucisă, în urmă cu câteva zile, de amantul său, Givan Ismail, care, din câte se pare, nu a putut să se obişnuiască cu ideea că fata voia să îl părăsească. Tânăra din Mangalia a murit ucisă cu 69 de lovituri de cuţit. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu

» Vezi galerie

Lacrimi şi jale în Mangalia: câteva sute de localnici, de rude, prieteni şi colegi de la Spitalul Municipal unde lucra ca infirmieră, au condus-o pe ultimul drum pe Mihaela Cristina Tolea, tânăra înjunghiată de amantul său, taximetristul Givan Ismail. Trupul fetei a fost depus la Capela Militară din Mangalia încă de miercuri, iar ieri a avut loc slujba de înmormântare, ţinută la Biserica „Sfântul Gheorghe" şi, ulterior, la cimitirul militar.

Maşina în care a fost transportat sicriul fetei a fost neîncăpătoare pentru grămada imensă de flori pe care apropiaţii i le-au adus pentru a o însoţi pe ultimul drum. Mihaela Cristina Tolea a fost ucisă, în urmă cu câteva zile, de amantul său, Givan Isma

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri România Planul Roșu activat după un grav accident rutier! Un autocar cu peste 50 de persoane și un autocamion, implicate

Ziua Constanta acum o ora
Planul Roșu de intervenție a fost activat în această dimineață începând cu ora 7.00 în județul Sibiu în urma unui accident rutier. Potrivit IGSU, este vorba despre un autocar care a ieșit în afara părții carosabile pe raza localității Porumbacu de S

Meteo. Capitala şi şapte judeţe, sub Cod portocaliu de caniculă

Mediafax acum o ora
Luni este valabilă o avertizare cod portocaliu, fiind prognozate val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti. „Temperatur

Un tânăr de 19 ani a murit și doi adolescenti, de 16 și 17 ani, sunt în stare gravă, după ce s-au răsturnat cu mașina

Ziare.com acum 54 minute
Un tânăr de 19 ani a murit şi doi adolescenţi de 16, respectiv 17 ani au fost transportaţi la spital, luni dimineaţă, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat, pe DJ 504, în zona localităţii Olteni. Potrivit ISU Teleorman, la faţa locului

Canada a evacuat o închisoare de maximă securitate din cauza incendiilor din Quebec

News.ro acum 2 ore
Autorităţile canadiene au evacuat 225 de deţinuţi dintr-o închisoare de maximă securitate din Quebec din cauza intensificării incendiilor de pădure din zonă, a anunţat duminică Serviciul Corecţional din Canada (CSC), potrivit Reuters. Un ordin de ev

Superstiții de Sânziene: ce nu e bine să faci în 24 iunie, la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Ziua News acum o ora
Creștinii sărbătoresc la 24 iunie naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. În calendarul popular, ziua mai este cunoscută şi sub denumirea de „Cap de vară" sau "Drăgaica". Însă i se mai spune și Ziua de Sânziene. Nimeni nu are voie să lucreze, iar cele

Euro 2024 - Grupa B se încheie luni cu meciurile Croaţia - Italia şi Albania - Spania. Toate calculele

Mediafax acum 50 minute
22:00: Croaţia - Italia (Grupa B, Leipzig) În urma înfrângerii în faţa Spaniei şi a victoriei în faţa Albaniei, care a fost smulsă în urma unui ultim gol egalizator al lui Klaus Gjasula, Croaţia are nevoie disperată de un rezultat pozitiv în faţa It

Astăzi: Drăgaica sau Sânzienele. Tradiții și obiceiuri

Botosani News acum 31 minute
Sânzâienele se sărbătoresc pe 24 iunie şi sunt cunoscute în mitologia românească zânele rele din clasa ielelor, sinonime cu Drăgaicele. Sânzâienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod hold

ÎPS Teodosie, sfat pentru o femeie abuzată de soț - „Dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 35 minute
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a răspuns în cadrul emisiunii de la Radio Dobrogea unei femei care susținea ăc este abuzată psihologic de soșul ei. Aceasta i-a cerut înaltului prelat să o ajute cu o soluție în acest caz. ”După mulţi ani de că

Azi încep alegerile pentru un nou preşedinte al USR

Mediafax acum 2 ore
Candidatura a şase membri USR a fost validată în cursa pentru preşedinţia USR. Preşedintele USR va fi ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online, aşa cum prevede statutul, anunţă formaţiunea. Lista candidaţilor vali

Tragedia din Italia. MAE confirmă: Trupul lui Cristian Molnar a fost găsit în râul Natisone

Mediafax acum 45 minute
„În continuarea informaţiilor referitoare la victimele accidentului petrecut la 31 mai 2024, în care trei persoane de cetăţenie română au dispărut în apele fluviului Natisone, regiunea Friuli Venezia Giulia din Republica Italiană (două fiind ulterio

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
joi

20°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/25°
mar.

15°/25°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

18°/26°
mar.

17°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/30°