Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Noua generaţie de „tancuri”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 mai 2010 ·

VW Touareg, BMW X5 şi Audi Q7 îşi schimbă înfăţişarea, o mare parte a motorizărilor, dar şi echipamentele oferite. Fanii „monştrilor de Dorobanţi” au de ce să fie bucuroşi: pot defila pe „corso” la volanul celor mai recente cuceriri ale tehnologiei germane.

Cele mai populare SUV-uri se reînnoiesc anul acesta. Scăderea maselor şi a consumurilor de combustibil, precum şi oferta de programe de asistenţă computerizată sunt elemente prezente pe cele trei modele.

VW Touareg, primul SUV hibrid european

„Armonie între plăcerea de a conduce şi responsabilitate". Aşa este definit noul Touareg - prezentat în premieră la Salonul de la Geneva 2010. Din punct de vedere tehnic, este cel mai inovator „VW" de când există brandul, se laudă producătorii. Primul SUV hibrid din Europa va consuma doar 8,2 litri de benzină la 100 km parcurşi şi va putea rula până la viteza de 50 km/h doar în mod electric.

Reducerea consumului (chiar şi cu doi litri la 100 km) şi sporirea dinamicii sunt obţinute şi prin reducerea masei (noua versiune este cu 208 kg mai uşoară decât cea anterioară), prin măsuri de optimizare a aerodinamicii şi cu ajutorul cutiei automate de viteze cu opt trepte cu Tiptronic - o premieră în acest segment de piaţă - montată în standard pe toate versiunile de motorizare.

Motorizările sunt reprezentate de un „benzinar" V6 FSI (280 CP, 360 Nm, viteză maximă 228 km/h) şi două dieseluri: un V6 TDI BlueMotion (240 CP, 550 Nm şi viteză maximă de 218 km/h) şi un V8 TDI (340 CP, 800 Nm şi o viteză maximă de 242 km/h). Dintre dotări, merită menţionat sistemul „Area View" ce reuneşte patru camere care înregistrează zona de jur-împrejurul maşinii.

Imaginile sunt redate pe display-ul sistemului de radio-navigaţie. Sistemul oferă posibilitatea de a privi după colţ, din punctul cel mai din faţă, respectiv cel mai din spate, al maşinii, într-un unghi de apro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 6 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 4 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Euro 2024: Un bărbat a fost împuşcat după ce a ameninţat poliţiştii cu târnăcopul la Hamburg, înaintea meciului Polonia-Ţările de Jos - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost împuşcat de poliţie după ce a ameninţat forţele de ordine cu un târnăcop şi un dispozitiv incendiar, duminică, la Hamburg, cu câteva ore înainte de startul meciului Polonia-Ţările de Jos, de la Euro 2024, relatează L'Equipe. "Potriv

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 5 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 2 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°