Prin botez, un copil devine membru al unei comunităţi creştine. Este iniţiat, purificat şi primeşte un nume. Vechiul om moare şi un om nou este născut. Nu este vorba de o naştere biologică, ci de una spirituală deoarece copilul botezat este, în credinţa creştină, liber de pata păcatului originar. Sursa: Iuliu Pop / Catalogul expoziţiei „Lumea credinţei – spiritualitate românească” de la Muzeul Judeţean Satu Mare
De obicei, în lumea satului, copilul era botezat în a opta zi de la naştere. Acum, în general, el este botezat în a 40-a zi.
„Este o practică preluată din tradiţia iudaică. La 40 de zile, copiii erau aduşi la templu pentru circumcizie, şi botezul e interpretat cumva ca o nouă circumcizie. Circumcizia era legământul lui Israel cu Dumnezeu şi în botez este un nou legământ al nostru de a ne uni cu el”, explică preotul Daniel Benga, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
Potrivit etnologului Şerban Anghelescu, cercetător la Muzeul Ţăranului Român, semnificaţia botezului este pur religioasă. El îl scoate pe copil dintr-o lume care este considerată biologică şi precreştină şi îl include în lumea creştină.
Obiceiuri de botez din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi Bucovina
„Duc un păgân ca să aduc un creştin”
În mediul rural, înainte de extinderea serviciilor medicale, moaşa juca un rol esenţial pentru viaţa care se năştea. Ea o asista pe mamă la naştere şi, dacă nu făcea parte deja din familia copilului, intra apoi în neamul acestuia.
Însă datoria ei faţă de copil nu se încheia la naştere. „Moaşa îndeplinea şi serviciile medicale strict tehnice, dar şi serviciile de protecţie magică, serviciile rituale. Ea devenea un membru al familiei, era un om extrem de respectat. De fapt există trei femei importante pentru copil: mama, moaşa şi naşa. Drumul este de la mamă la moaşă, şi la naşă. Moaşa duce copilul la bis
