Tribunalul Constanţa – Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, împotriva prefectului judeţului Constanţa, prin care solicita obligarea emiterii ordinului prin care să constate încetarea de drept a mandatului de viceprimar al lui Hristea Floriean.
La sfârşitul anului 2009, primarul oraşului Cernavodă a solicitat Instituţiei Prefectului constatarea încetării mandatului de viceprimar al lui Hristea Floriean, pe motiv de incompatibilitate. Întrucât prefectul Claudiu-Iorga Palaz a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de emitere a unui astfel de ordin, primarul Mariana Mircea s-a adresat instanţei, care a respins această cerere, prin Hotărârea Civilă 395/01.04.2010.
Nr. 119/CP/07.05.2010
Cancelaria Prefectului
Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Tribunalul Constanţa – Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, împotriva prefectului judeţului Constanţa, prin care solicita obligarea emiterii ordinului prin care să constate încetarea de drept a mandatului de viceprimar al lui Hristea Floriean.
La sfârşitul anului 2009, primarul oraşului Cernavodă a solicitat Instituţiei Prefectului constatarea încetării mandatului de viceprimar al lui Hristea Floriean, pe motiv de incompatibilitate. Întrucât prefectul Claudiu-Iorga Palaz a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de emitere a unui astfel de ordin, primarul Mariana Mircea s-a adresat i