96 de elevi din judetul Mures, olimpici în acest an la limbi straine au fost premiati vineri, 7 mai, în Sala de festivitati a Colegiului National „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mures, în cadrul unei ceremonii organizata de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Mures, în colaborare cu Editura Uniscan si Biblioteca Franceza Sceaux. „Astazi (n.r. – vineri) premiem elevi din judetul Mures, din clasele VII – XII, care au obtinut clasari fruntase la olimpiadele judetene si nationale din acest an la limbile engleza, franceza, germana si italiana. De asemenea, Inspectoratul Scolar Judetean Mures a decis sa acorde diplome de merit pentru trei licee care s-au evidentiat în mod deosebit la Festivalul Francofoniei organizat în luna martie, la Teatrul National din Târgu-Mures: „Papiu”, „Unirea” si „Traian Savulescu”. Per ansamblu, rezultatele din acest an sunt foarte bune”, a declarat prof. Raduly Daniel, inspector scolar de specialitate în cadrul ISJ Mures.
Acesta a adresat felicitari celor mai merituosi elevi din Mures la limbi straine, care au primit apoi premii constând în diplome si carti oferite de Editura Uniscan si Biblioteca Franceza Sceaux. „Va felicit pentru eforturilor depuse de dumneavoastra de-a lungul acestui an scolar, în special în semestrul al doilea, ati dat dovada de mult curaj si daruire si munca dumneavoastra s-a materializat prin rezultatele bune obtinute. Va felicit în numele Inspectoratului scolar Judetean Mures”, a transmis prof. Raduly Daniel.
Totodata, inspectorul scolar a multumit si profesorilor îndrumatori, cei care cu pasiune si rabdare au îndrumat elevii catre obtinerea de performante scolare. „Le multumesc profesorilor care v-au pregatit, care sunt sigur ca v-au fost alaturi permanent si au avut uneori aceleasi emotii ca si dumneavoastra”, a aratat prof. Raduly Daniel.
96 de elevi din judetul Mures, olimpici