Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii deştepţi care au învins Mercedes

Publicat in Adevarul, duminică 9 mai 2010 ·

La concursul de electromobile tinerii inventivi au fost mai buni decât germanii şi slovacii. Prototipul construit de studenţii Universităţii Oradea este acţionat cu şase acumulatori ai unor maşini de găurit şi se deplasează cu 45 km/h.

Unii ar spune că este maşina viitorului. Cei care au văzut-o în mişcare însă şi-au dat seama că este bine ancorată în prezent. Prototipul prezentat de echipajul Universităţii Oradea la concursul de electromobile de la Miskolc, Ungaria, este acţionat cu acumulatorii unor maşini de găurit.

„Prototipul este acţionat cu curent continuu. Ideea concursului a fost să se găsească soluţii ca să circulăm cu şase maşini de găurit de 18 volţi, 1,5 amperi pe oră, să se poate deplasa o persoană în condiţii de concurs”, a spus profesorul Dinu Fodor, coordonatorul echipajului. Construirea electromobilului nu a fost o treabă uşoară. „De trei luni lucrăm la acest proiect. El presupune răbdare multă, migală şi sacrificiu”, a spus Olivian Sabou, unul dintre membrii echipajului.

Pregătesc o altă maşină

Studenţii orădeni au ocupat locul I la manşa unu, o etapă eliminatorie. „Proba a presupus demaraj pe 50 de metri şi frânare pe o distanţă de 7 metri. În plus, prototipul trebuia să se deplaseze cu viteza de 25 kilometri pe oră”, a precizat Fodor. Orădenii au surclasat echipajul din Germania, sponsorizat de Mercedes şi cel din Cehia, susţinut de Skoda.

Probele din concurs au presupus demaraj pe o distanţă de 100 de metri şi parcurgerea a 1,4 kilometri. „Nu aveam emoţii. Testasem prototipul şi înainte de concurs şi mergea perfect. Am fost însă copleşit de multitudinea de soluţii propuse şi inventivitate”, a spus Vlad Maghiar, membru al echipajului orădean.

Studenţii orădeni lucrează acum la un nou prototip care va fi prezentat, peste două săptămâni, la un concurs de pneumobile de la Eger, Ungaria. „În acest caz, prototip

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 35 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum 49 minute
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 58 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°