Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu 20 de ani pentru omor, un criminal cere revizuirea

Publicat in Ziua Constanta, luni 10 mai 2010 ·

Pavel Dumitru Bălaşa, unul dintre criminalii temuţi ai Constanţei, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, cere să fie rejudecat şi să i se aplice o pedeapsă mai mică. De menţionat că, încă de la prima judecare a procesului său, bărbatul s-a aruncat la mila instanţei, solicitând reducerea pedepsei, pe motiv că alţi colegi de-ai săi din penitenciar au osânde simţitor mai mici, deşi au comis fapte similare.

În prezent, Bălaşa a formulat o cerere de revizuire a cazului, care a ajuns pe rolul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa şi urmează să fie analizată de judecători pe data de 8 iunie. Potrivit sistemului legislativ român, revizuirea cazului este posibilă numai când fie apar date noi, care nu au fost disponibile la prima judecare a procesului, fie se descoperă că un martor, un interpret sau un expert au minţit, fie înscrisurile de la dosar au fost declarate false, fie judecătorii, procurorul sau poliţiştii care au instrumentat cazul au comis o infracţiune în legătură cu cazul respectiv. Rămâne de văzut dacă, până pe 8 iunie, Bălaşa va putea strânge probe pentru revizuirea dosarului, sau dacă se va mulţumi să declare, din nou, ca şi la prima judecare a procesului, că are o pedeapsă prea mare, faţă de colegii de celulă, dar şi că şi-a servit ani la rând patria, lucrând în ţări străine. Pavel Dumitru Bălaşa este arestat din anul 2004, când, potrivit anchetatorilor, dar şi celor trei instanţe care l-au găsit vinovat, bărbatul şi-a ucis concubina, cu cinci ani mai în vârstă decât el. La momentul respectiv, anchetatorii au stabilit că victima, Axinia Cubăniţă, a fost lovită în repetate rânduri, cu bestialitate, cu pumnii şi cu picioarele, de către Bălaşa. Procurorii au arătat în actul de inculpare, că bărbatul nu şi-a oprit ploaia de lovituri nici când a văzut că iubita lui zăcea într-o baltă de sânge. Crima s-a petrecut pe 9 aprili

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum 37 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 52 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Iohannis: Ziua Drapelului Naţional celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 26 iunie, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Naţional. Celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii române, a spus şeful statului.

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 2 ore
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°