Sighisorenii au sarbatorit, în perioada 7-9 mai, ,,Zilele Municipiului Sighisoara, oras european”. Vineri, 7 mai, au avut loc doua competitii: un concurs tematic intitulat ,,9-10 mai în istoria României” si un concurs judetean de teatru pentru elevi, ajuns la editia a X-a. Sâmbata, 8 mai, în incinta Primariei s-a desfasurat o sesiune de comunicari stiintifice pe teme de istorie, iar duminica, 9 mai, sarbatoarea sighisorenilor s-a încheiat cu un spectacol artistic sustinut de unitatile de învatamânt sighisorene si artisti locali.
Sesiunea de comunicari stiintifice intitulata ,,Local, regional, national în context european”, a fost organizata de Primaria municipiului Sighisoara, prin bunavointa primarului Ioan Dorin Danesan, în colaborare cu Muzeul de Istorie, reprezentat de directorul Nicolae Tescula si profesorii de istorie sighisoreni Gheorghe Gavrila, Gheorghe Dragan, Ion Sârbu si Claudiu Pop. Aceasta activitate stiintifica s-a desfasurat în Sala mica a Primariei, în incinta Cetatii medievale. Moderatorii manifestarii au fost profesorii de istorie Gheorghe Dragan si Ion Sârbu, care prin talentul lor oratoric, au mentinut o atmosfera placuta si relaxanta pâna la sfârsitul activitatii. Comunicarile stiintifice au fost sustinute de 15 persoane, unii venind din Sibiu, Alba-Iulia si Bucuresti. Prezentarile profesorilor vor fi cuprinse în anuarul muzeului ,,Alt Schaessburg”, care va vedea lumina tiparului în luna decembrie a acestui an. Municipiul Târgu-Mures a fost reprezentat la aceasta sesiune de comunicari stiintifice de profesorii Gabriel Grozav, inspector scolar de specialitate istorie si stiinte socio-umane, Dumitru Botos de la Colegiul National ,,Alexandru Papiu Ilarian” si Adrian Sorlea de la scoala Generala Sânpaul. Prezentarile participantilor au avut la final, întrebari si discutii cu referire la subiectele dezbatute. La închiderea sesiunii