Social-democraţii se întâlnesc, azi, în şedinţa Biroului Permanent, pentru a stabili acţiunile pe care le vor întreprinde. Liderii PSD spun că Guvernul Boc trebuie să plece imediat şi că PSD se va opune oricât va fi nevoie măsurilor anunţate de Traian Băsescu şi Emil Boc.
Social-democraţii au în vedere depunerea unei moţiuni de cenzură intitulată "România - un fleac, au ciuruit-o". Textul acesteia a fost definitivat deja de departamentele de specialitate încă de la sfârşitul săptămânii trecute.În textul moţiunii, social-democraţii acuză creşterea şomajului, colapsul social şi consecinţele salarizării unice.
Textul, care se întinde pe 40 de pagini, urmează să primească un vot final, luni, în şedinţa Biroului Naţional. Tot luni se va stabili şi data la care această moţiune va fi depusă, deşi departamentele de specialitate propuneau data de 17 mai, ziua în care se împlinesc patru luni, trei săptămâni şi două zile de când România este condusă de Guvernul Boc, o parafrazare a unui cunoscut film românesc
Sursa: realitatea.net Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Social-democraţii se întâlnesc, azi, în şedinţa Biroului Permanent, pentru a stabili acţiunile pe care le vor întreprinde. Liderii PSD spun că Guvernul Boc trebuie să plece imediat şi că PSD se va opune oricât va fi nevoie măsurilor anunţate de Traian Băsescu şi Emil Boc.
Social-democraţii au în vedere depunerea unei moţiuni de cenzură intitulată "România - un fleac, au ciuruit-o". Textul acesteia a fost definitivat deja de departamentele de specialitate încă de la sfârşitul săptămânii trecute.În textul moţiunii, social-