Societăţile pe care femeia le-a preluat, în 2007, împreună cu Valentin Şlepac, sunt SC European Company Control SRL, SC Vectra Steel SRL şi SC Bia Sim Trans SRL
Întorsături interesante în dosarul în care Valentin Şlepac, unul dintre cei mai temuţi români ai momentului, este cercetat pentru asasinate în serie, deosebit de grave, şi, respectiv, înşelăciuni cu consecinţe deosebit de grave. Printre „partenerii" de afaceri pe care Şlepac i-a avut de-a lungul timpului, în afară de Nicolae Mîrşu, mâna dreaptă a bărbatului, se află şi soţia acestuia, Mihaela Şlepac. Până la acest moment, procurorii DIICOT Constanţa nu au solicitat arestarea preventivă a Mihaelei Şlepac. Cu toate acestea, se pare că femeia a fost implicată în preluarea a cel puţin trei firme, care i-au fost cesionate, ei şi soţului său, cu titlu gratuit, de către diverse persoane.
Cel mai periculos şi, totodată, cel mai împăcat cu titlul de asasin în serie, Valentin Şlepac, aşa-numitul „locotenent" al lui Sergiu Bahaian, pare, cel puţin în acte, un prosper afacerist, alături de soţia sa. La prima vedere, aceste aspecte ar putea constitui o fală. În fapt, însă, procurorii DIICOT Constanţa au stabilit că Şlepac face parte dintr-o grupare infracţională deosebit de periculoasă, responsabilă de multiple înşelăciuni cu consecinţe deosebit de grave. Totodată, Valentin Şlepac a recunoscut de bună voie şi nesilit de nimeni faptul că a căsăpit cel puţin patru oameni. La ordinele lui Bahaian, spune el. Pe hârtie, Valentin Şlepac pare un om obişnuit, ca toţi oamenii, mai mult sau mai puţin înstărit. Cu un credit pentru nevoi personale contractat de la Finansbank, în valoare de aproape 175 de milioane de lei vechi, şi cu 17 firme în care este fie acţionar, fie administrator, Şlepac nu pare să se diferenţieze mult de ceilalţi români din pătura de mijloc. Realitatea, însă, se pare că a fost alta.
Firme ce