Cât de multe ştia Biserica Catolică despre opresiunea lui Hitler asupra evreilor chiar în perioada în care aceasta avea loc? Şi mai ales, de ce nu a vorbit deschis despre acest lucru? Odată cu deschiderea arhivelor Vaticanului din timpul celui De-al Doilea Război Mondial şi cu ajutorul cercetării făcute de istoricul german Hubert Wolf , s-a descoperit că Papa Pius al XII-lea, cunoscut sub numele de „Papa lui Hitler" a decis să lăse persecutarea evreilor şi a catolicilor în seama episcopilor germani, în mod conştient, potrivit Foreign Policy.

Chiar şi în momentul confurntării directe cu gravitatea situaţiei, Papa a evitat să ia orice acţiune publică, scrie Foreign Policy.

Clemens August Count von Galen, episcop de Münster, era un om normal, cu abilităţi intelectuale destul de limitate, care nu a putut vedea, până de curând, unde duc lucrurile, şi tindea întotdeauna să ajungă la învoială, scria episcopul Berlinului, von Preysing, în vara anului 1941.

Galen nu era un om care ar fi putut să aibe curajul moral de a numi politica nazistă de eutanasiere o crimă împotriva umanităţii.

Deşi, iniţial, Galen s-a opus Socialismului Naţional din motive ecleziastice, fără, însă, a pune la îndoială legitimitatea regimului, în 1936, acest lucru avea să se schimbe.

În timpul slujbei din 6 septembrie, pentru prima oară a formulat ceva asemănător cu rezistenţa împotriva unui regim nedrept motivată de drepturile omului şi de libertatea conştiiinţei.

Trebuie să ascultăm de Dumnezeu, şi nu de oameni, a afirmat Galen atunci. Pentru că în momentul în care autoritatea umană intră în conflict cu dorinţa recunoscută a lui Dumnezeu, încetează să mai servească lui Dumnezeu.

Patru săptămâni mai târziu, Galen a condamnat în mod direct regimul şi acopliţii acestuia, Gestapo-ul:

Fiecare cetăţean german este complet lipsit de protecţie şi de apărare în f