Dupa "vanzarea" de catre guvernele de dupa 1990 a unor active si bogatii ale Romaniei (SIDEX, ROMTELECOM, PETROM, BCR, BRD, cimentul, petrolul din Marea Neagra, flota etc.) care, pastrate in patrimoniul Statului roman si administrate de acesta ar fi adus beneficii majore pentru tara, domnii guvernanti de azi mai pregatesc una: "vanzarea" aurului si argintului de la Rosia Montana.

La fiecare din instrainarile (nu "vanzarile", caci intr-o vanzare se presupune ca se achita valoarea reala a obiectului tranzactionat) enumerate mai sus m-am intrebat de ce Statul roman nu putea administra aceste societati si bogatii in beneficiul sau si al tarii.

De fiecare data mi-am raspuns ca putea, asa cum Statul francez poate administra Renault, asa cum Statul grec poate administra Romtelecom (pe care l-a cumparat de la Statul roman) si exemplele ar putea continua. Putea, dar nu a vrut. Iar daca nu a vrut, singurul raspuns pe care il gasesc este ca a fost condus fie de incompetenti, fie de corupti al caror singur interes a fost comisionul rezultat din aceste tranzactii oneroase.

Astfel, s-au instrainat, pentru preturi derizorii, bogatii pe care nicio tara din Europa nu le-ar fi instrainat.

In situatii mult mai grele Romania si-a pastrat pentru sine exploatarea resurselor aducatoare de beneficii ca si sectoarele strategice si profitabile ale economiei. Antonescu a negociat la sange cu Hitler pentru petrolul pe care Romania il dadea Germaniei in timpul razboiului, in conditiile in care erau aliati de razboi. Nu a acceptat decat plata in aur pentru petrolul vandut, drept urmare, la sfarsitul razboiului, Romania avea balanta de plati excedentara.

Nimic nu justifica dupa 1990 instrainarile amintite, in conditiile in care Ceausescu ne-a lasat cu o balanta de plati pe plus iar fiecare politician perindat dupa 1990 pe la conducerea ac