Situaţia mizeră în care se află societatea, clasa politică şi economia României are şi o circumstanţă agravantă. Ne-am făcut-o cu mâna noastră! Şi nu este vorba doar de bravii noştri guvernanţi din prezent. Ei nu sunt decât puroiul de pe rană. Rana despre care vorbim este mai profundă şi a apărut odată cu alegerea lui Iliescu în 1990. Am pierdut atunci ocazia de a porni cu dreptul, de a continua tradiţia unei forme de conducere întreruptă brutal în urmă cu mai bine de jumătare de veac. Monarhia constituţională ar fi fost şansa noastră de a ne recăpăta demnitatea, de a extirpa la timp cancerul care ne afectează toate structurile şi toate relaţiile. Am ratat startul şi am apucat pe un drum greşit. De neconceput cum poporul român a acceptat umilinţa impusă Regelui Mihai în primii ani după revoluţie. După 1996, una dintre variante era reprezentată de reinstaurarea monarhiei. Preşedintele Emil Constantinescu urma să-i cede locul Majestăţii Sale Mihai I, Rege al României. Din diverse motive legate de contextul social-economic şi de anumiţi membri ai coaliţiei de guvernare, manevra nu s-a mai realizat. În ultimii 10 ani, şansele revenirii la o monarhie constituţională s-au diminuat. Varianta şi-a pierdut într-o oarecare măsură popularitatea. Jocurile politice şi interesele sunt prea mari pentru ca această opţiune, una dintre cele mai bune pentru România, să se poată materializa. Domnul preşedinte Băsescu, intenţionat sau nu, calcă în străchini încă o dată botezându-l pe strănepotul lui Carol al II-lea. Un descendent al unei părţi a familiei regale excluse de la succesiune. O asociere cel puţin nefericită. Altfel stând lucrurile, nu e de mirare că românii nu îşi mai doresc o monarhie constituţională. Un popor care face alegeri bazate pe sentimente, pe impresii şi promisiuni are nevoie să fie informat, să vadă clar alternativele, nu prin ochelarii demagogiei şi ai populismulu