Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionut Popescu a demisionat de la Eximbank

Publicat in HotNews, marți 11 mai 2010 ·

Ionut Popescu si-a prezentat demisia din Consiliul de administratie al Eximbank, actul urmand sa intre in vigoare la 1 mai,adica la o luna dupa ce a fost depus. In contractul de mandat pe care l-au semnat membrii consiliului de administratie se prevede ca demisia trebuie anuntata cu trei luni inainte de a deveni efectiva. "Pentru ca eu nu am nicicum posibilitatea de a-mi reduce de unul singur indemnizatia pe care o incasez de la Eximbank, am ales sa demisionez. Evident, inteleg ca prin aceasta demisie nu vor scadea cheltuielile bancii (cel care imi va lua locul va avea exact aceeasi indemnizatie) dar, din punct de vedere personal, cred ca este cea mai buna decizie", se arata in textul demisiei lui Popescu.

Pentru ca numirea unui nou membru este mai anevoioasa, fiind necesar si un aviz din Ionuţ Popescu a fost ministru de Finante intre 2004-2005 si a condus revista „Capital” intre 1996-1999. De asemenea, din 1993 a fost colaborator la BBC si TVR. A fost purtător de cuvint al Guvernului in anul 2000.Intre 2004-2008 a fost senator PNL si PDL

Ionut Popescu-scurt CV partea Bancii Nationale, conducerea Eximbank i-a solicitat lui Ionut Popescu sa accepte ca demisia sa devina efectiva la sfarsitul lunii iunie, adica la 3 luni dupa ce a fost depusa, asa cum prevede contractul. Asadar, pana la sfarsitul lunii iunie, AVAS, care e actionarul majoritar, va trebui sa gaseasca un inlocuitor pentru Ionut Popescu.

HotNews.ro a obtinut si textul demisiei trimise de Ionut Popescu la sfarsitul lunii martie. Contactat de noi, Ionut Popescu a confirmat informatia dar nu a dorit sa comenteze in niciun fel. Ionut Popescu si-a prezentat demisia din Consiliul de administratie al Eximbank, actul urmand sa intre in vigoare la 1 mai,adica la o luna dupa ce a fost depus. In contractul de mandat pe care l-au semnat membrii consiliului de administratie se prevede ca de

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 18 minute
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Bărbat afgan, împușcat mortal de poliția germană după ce și-a ucis un conațional și a rănit alte trei persoane care se uitau la Euro 2024

Ziare.com acum 22 minute
Polițiștii l-au împușcat mortal pe bărbatul afgan după ce acesta şi-a ucis un conaţional şi a rănit ulterior trei persoane care urmăreau la televizor meciul, în estul Germaniei, a anunţat sâmbătă poliţia, potrivit AP. Cetăţeanul afgan în vârstă de 2

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 3 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Tricolorii la Euro 2024: Tehnologie avansată pentru prevenţie şi refacere în cantonamentul din Germania

News.ro acum o ora
Echipa Naţională de Fotbal a României a implementat un sistem inovator pentru prevenţie şi refacere în cadrul cantonamentului din Wurzburg, Germania, informează FRF. Două aparate de vacuum intermitent, montate în hotelul echipei, sunt utilizate alte

Zelenski speră la o „pace justă cât mai repede posibil”, la summitul din Elveţia

G4Media acum 54 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa sâmbătă de a se ajunge la o „pace justă cât mai repede posibil”, în debutul primului summit pentru pace în Ucraina care se desfăşoară în Elveţia, fără participarea Rusiei, transmite Ag

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 3 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 4 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

27°
sâm.

13°/27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°