Minerii sunt supăraţi că nu le sunt plătite salariile. Din 2008, de la privatizarea minei, cei 170 de angajaţi au dus-o tot mai rău, o parte dintre ei fiind în şomaj tehnic de la 1 martie 2010.
Neplătiţi din februarie şi fortaţi să facă foamea, din cauza lipsei de bani, 23 dintre angajaţii de la mina de molibden de la Băiţa au intrat, oficial, în greva foamei. „De luni, de la amiază, nu am mai mâncat deloc. Deocamdată niciunul dintre noi nu a avut nevoie de asistenţă medicală”, a spus Alexandru Iştoc, lider de sindicat, după primele 20 de ore de grevă a foamei. „Vom continua protestele până ne vom primi banii, pentru ultimele trei luni”, a spus minerul Doru Filip, tată a unsprezece copii. Potrivit lui Iştoc, printre protestatari se numără şi un miner a cărui soţie este bolnavă de cancer.
Proteste în adâncuri
Fiindcă Per-Göran Carlsson, administratorul suedez al companiei Mineral Mining, nu le-a dat încă un semn angajaţilor, aceştia nu exclud varianta mutării protestelor în subteran, aşa cum s-a întâmplat în februarie, din cauza salariilor neplătite pe lunile decembrie şi ianuarie.