Doi tineri de 18 ani de la Liceul Auto din Timişoara au fost înjunghiaţi în coapse de un coleg de clasă. Aceştia au pozat în victime, dar declaraţiile ulterioare ale martorilor arată că de fapt ei erau agresorii.
UPDATE: Elevul agresor de nota 10 va fi exmatriculat, iar victimele sale vor munci în folosul şcolii
Incidentul a avut loc ieri, în timpul unei pauze dintre ore. În părculeţul din faţa liceului a pornit un conflict între trei colegi de clasă care s-a sfârşit cu un atac cu cuţitul. Primele informaţii şi declaraţii ale victimelor au arătat că atacatorul, Alexandru Şchiopescu, de 18 ani, elev în clasa a XI-a cu rezultate foarte bune la învăţătură, i-a înjunghiat pe Costel Pantea (foto jos), de 18 ani şi pe Daniel Florin Albu, de 17 ani pentru că aceştia au ripostat batjocorii pe care ar fi suportat-o din partea premiantului clasei.
Pe parcursul derulării anchetei informaţii noi au arătat că, de fapt, elevul premiant a fost cel batjocorit şi bătut de către cei doi colegi ai lui şi acesta a ripostat. „În permanenţă mi-a spus că e batjocorit şi că nu se simte bine la şcoală printre colegii lui. I-am spus să reziste pentru că aşa o să se călească", a declarat Arisiţa Popescu, mătuşa la care Alexandru locuia. Tânărul era din judeţul Mehedinţi şi a venit la Timişoara pentru a studia la liceul pentru care avea abilităţi.
Terorizat de ani întregi
Băiatul era coleg cu ceilalţi doi tineri din clasa a noua şi, conform declaraţiilor mătuşii sale, acesta ar fi fost terorizat de colegii lui care îl obligau să fumeze, iar dacă refuza, îl agresau fizic. Mai mult, femeia spune că Alexandru ar fi rugat-o să nu îi mai pună sandwich-uri la pachet pentru că, în pauze, colegii îi scuipau în ele. Băiatul era mai retras din fire şi nu avea prieteni printre colegii lui. Ieri dimineaţă, cei doi tineri l-au agresat din nou pe Al