Poţi vedea lumea călătorind gratis ori pe bani puţini, cu maşinile altora. Îţi trebuie curaj, spirit de aventură, cartoane cu oraşele în care vrei să ajungi şi câteva trucuri. Sursa: EVZ
Când n-ai bani de tren ori nu vrei să te înghesui printre paporniţe în microbuze, te aşezi la ieşirea din oraş cu un carton în mână, pe care scrii cu litere îngroşate locul în care vrei să ajungi.
Cum vezi în zare o maşină, ridici cartonul, zici în gând „ia-mă, nene!” şi-ţi evaluezi în câteva secunde şansele ca maşina să oprească, analizând: judeţul în care e înmatriculată, numărul de persoane, concurenţa din stradă şi cât de prietenos pare şoferul.
Autostopul, cunoscut şi sub variantele „ia-mă nene!” ori „mersul la ocazie”, este o practică întâlnită în întreaga lume. Sunt state care încurajează acest sistem de transport construind locuri speciale unde şoferii doritori găsesc autostopişti, altele însă interzic acţiunea pentru siguranţa celor vizaţi.
Un zâmbet şi o privire încrezătoare conving şoferul
Florin are 27 de ani, locuieşte în Timişoara şi călătoreşte mult, numai cu autostopul. Băiatul lucrează ca programator, pe cont propriu, iar când nu munceşte, se plimbă prin ţară şi prin străinătate.
A văzut aproape toată România şi 17 ţări europene şi a adunat 120.000 de kilometri cu „ia-mă, nene!”.
Are 130 de cartoane cu diverse oraşe vizitate şi şi-a dezvoltat propria metodă de înduplecare a şoferilor. O ţinută decentă, o atitudine pozitivă şi o privire directă în ochii şoferului sunt primele ingrediente ale reţetei lui.
„Aleg bine locul în care mă plasez, în aşa fel încât şoferul să mă vadă din timp şi să poată opri în siguranţă. Atitudinea mea trebuie să-i inspire încredere, aşa că zâmbesc şi încerc să-i transmit siguranţă”, mai spune Florin.
Pentru a deschide şi altora pofta pe