Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cancerul portocaliu si galera în deriva numita România

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 12 mai 2010 ·

Am vazut la televizor cum presedintele Traian Basescu a anuntat, joia trecuta, cu suspect de multa de seninatate, luarea unor masuri exceptionale împotriva bugetarilor, pensionarilor si a somerilor, acesti „vampiri” ai poporului care – vezi Doamne – si-au „permis” sa „capuseze” bugetul statului si astfel sa puna în pericol nava România, care pluteste în deriva de vreo 20 de ani încoace si risca sa se izbeasca de stâncile falimentului aidoma Greciei.

Discursul mi s-a parut a fi ipocrit, mai ales ca la un moment dat matelotul sef al galerei – comandata nu de români, ci de FMI (!?) – a avut un moment de „sinceritate”, marturisind ca îi întelege cât se poate de bine pe românii cuprinsi de disperare deoarece simte criza si pe pielea sa. Probabil, obisnuit cu limbajul marinaresc, a confundat literele si i-a iesit criza în loc de briza…

N-au trecut decât câteva zile si premierul Emil Boc a iesit la rampa anuntând ca desi pensiile, salariile si ajutoarele de somaj vor fi taiate… totusi va fi bine pentru popor deoarece guvernul are grija sa reabiliteze 500 de kilometri de drumuri judetene si sa construiasca 4.000 de locuinte ANL. Vestile sunt datatoare de sperante (ha, ha, ha), doar ca, în contextul în care au fost aduse la cunostinta celor care trag la vâslele galerei (n.a. – galerele erau vasele mânuite de sclavi sau condamnati pe viata…), acestea se potrivesc cam ca nuca în perete.

Sa revenim pe plan local. Condamnate în mod nedrept de destin, persoanele cu handicap din Târgu-Mures sunt osândite si de alesi… la asteptare pentru drepturile care li se cuvin. M-a contactat ieri un domn tintuit într-un scaun cu rotile, foarte nemultumit de faptul ca n-a mai primit alocatia din luna ianuarie. „Pe mine EON si alte societati nu ma iarta… degeaba le spun ca cei de la primarie sunt rai platnici… pentru ca nu îi intereseaza”, mi-a marturisit, disperat, omul. „

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum o ora
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 56 minute
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

News.ro acum 46 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia, relatează bbc.com. Măsurile au fost introduse pentru a se limita impactul turismului excesiv asupr

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 34 minute
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

FOTO Un autoturism a luat foc în mers, pe autostradă, în Giurgiu. Şoferul şi pasagerii au reuşit să iasă teferi din maşină

HotNews acum 51 minute
Un autoturism în care se aflau mai multe persoane a luat foc, sâmbătă după-amiază, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Şoferul a tras pe banda de urgenţă, iar el şi pasagerii au ieşit teferi din maşină. Autoturismul a ars complet, pompierii stabilind c

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 5 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum o ora
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Nicolae Ciucă: Pentru prea mulţi copii, viitorul este umbrit de violenţă şi frică. În 2023, au fost înregistrate peste 1600 de cazuri de abuzuri / Majorăm pedepsele pentru cei care pun în pericol viaţa celor mici

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Copilului că pentru prea mulţi copii, viitororul este umbrit de violenţă şi frică. El arată că în 2023, au fost înregistrate peste 1600 de cazuri de abuzuri împotriva copiilor şi anunţă că a

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum o ora
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Vremea

București
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/26°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°