Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci ani de la disparitia lui Simon Laszlo

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 12 mai 2010 ·

Astazi se implinesc cinci ani de cand s-a stins din viata Simon László, singurul luptator din Romania care a adus un titlu de campion mondial la lupte libere. Acesta s-a nascut în Târgu Mures, in data de 25 Septembrie 1951, fiul lui Simon István-Károly si a lui Simon Piroska-Julianna. A absolvit cursurile Liceului Bolyai Farkas, apoi Facultatea de Educatie Fizica si Sport, din cadrul IEFS din Bucuresti în anul 1981. A practicat luptele libere în cadrul Clubului Sportiv Muresul între anii 1966-1979. Palmaresul sau cuprinde sapte titluri de Campion National, a fost Campion European de Seniori în anul 1976, la Leningrad, s-a clasat pe locul II în 1974 la Madrid si locul III în 1975 la Ludwigshafen. A mai reusit un loc III în 1973 la Mondialele de la Teheran dar, apogeul carierei poate fi considerat titlul mondial cucerit în anul 1974 la Istambul. Mai are un loc secund la Campionatele Mondiale Universitare de la Moscova şi locul III în 1977 la Sofia, o medalie de bronz la Jocurile Olimpice din Montreal (1976), care a fost prima medalie olimpica a Târgu-Mureşului. La acest palmares, se adauga peste 50 de locuri pe podium la diferite turnee internaţionale.

Maestru al Sportului

Simon Laszlo a fost rasplatit cu titlul de Maestru al Sportului, Maestru Emerit al Sportului, Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a, a II-a si I-a, iar în anul 2000 a fost ales Sportivul Secolului Judetului Mures, împreuna cu Bölöni László. A început munca de antrenorat în 1979 la Clubul Sportiv Muresul, elevii sai obtinand peste 100 de locuri I-III la diferite turnee internaţionale, 11 medalii la Campionate Europene de juniori si seniori, alte clasari pe locuri fruntase la Campionatele Europene si Mondiale, la juniori si seniori. Unul dintre cei mai buni sportivi ai sai este Ballai Sándor, multiplu Campion National, medaliat la Campionatele Europene de Juniori, multiplu Campion Mondia

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 2 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 2 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum o ora
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 4 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum o ora
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 2 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Brașov: Explozii la conductori electrici, în plină stradă. Zeci de persoane evacuate

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii ISU Braşov au intervenit, vineri seară, după ce mai multe explozii s-au produs la conductori electrici, la o intersecţie din municipiul Braşov. Un număr de 46 de persoane au fost evacuate pe durata intervenţiei. O persoană a suferit u

Un ruso-ucrainean prins în Franţa cu explozibili a fost inculpat şi încarcerat. El a fost înrolat doi ani în armata rusă

HotNews acum o ora
Un tânăr ruso-ucrainean suspectat că ar fi plănuit un atac violent în Franţa şi care a fost arestat luni într-un hotel din apropierea aeroportului Roissy-Charles de Gaulle (Val-d'Oise) a fost pus sub acuzare şi încarcerat vineri la Paris, a anunţat

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

20°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

17°/29°