– ne-au spus că va aduce o nouă eră a libertăţii, a activismului politic şi a păcii perpetue. Au greşit –

„Internetul a fost o forţă a binelui“

Nu. În vremea cînd Internetul era tînăr, speranţele noastre erau mari. La fel ca în orice dragoste aflată la început, doream să credem că noul obiect al fascinaţiei noastre ar putea schimba lumea. Internetul a fost descris drept unealta supremă pentru încurajarea toleranţei, pentru distrugerea naţionalismului şi pentru transformarea planetei într-un mare sat global bine conectat. În 1994, un grup de pasionaţi ai domeniului digital, conduşi de Esther Dyson şi Alvin Toffler, au publicat un program cu modestul subtitlu „O Magna Carta pentru era cunoaşterii“, care promitea dezvoltarea unor „cartiere electronice“, conectate nu geografic, ci prin interese comune. Nicholas Negroponte, pe atunci faimosul şef al Laboratorului Media al MIT, a prezis în mod spectaculos, în 1997, că Internetul va dărîma frontierele dintre popoare şi va face loc unei ere a păcii mondiale.

Ei bine, Internetul, aşa cum îl ştim noi, este cu noi de două decenii şi a fost, cu siguranţă, un factor transformator. Cantitatea de bunuri şi de servicii disponibilă online e uluitoare. Comunicarea dincolo de graniţe e mai simplă ca niciodată: tarifele mari ale convorbirilor telefonice internaţionale au fost înlocuite de abonamente ieftine la Skype, în timp ce Google Translate ajută cititorii să navigheze pe paginile web în spaniolă, mandarină, malteză şi în peste 40 de alte limbi. Dar, la fel cum generaţiile precedente au fost dezamăgite să vadă că nici telegraful, nici radioul nu şi-au respectat promisiunile privind schimbarea lumii, făcute de susţinătorii lor fervenţi, nu am văzut o creştere a păcii globale, a iubirii şi a libertăţii, determinate de Internet. E destul de trist, dar o lume interconectată nu este obligatoriu şi o lume m