Observ că tot felul de comentatori s-au bucurat cu ocazia măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare, pe un argument de genul “Domne, e rău, e criză, e nasol, dar uite că tot se întîmplă ceva bun, se sparge modelul statului social, falimentar din România”. Foarte bine, dar despre care stat social e vorba? Pentru că eu nu văd aşa ceva în România.
A lua un stat extrem de corupt, ineficient şi haotic drept stat social mi se pare o confuzie destul de mare. Faptul că statul cheltuie enorm cu rezultate penibile nu face din el un stat social. Faptul că a crescut aberant pensiile acum cîţiva ani ne spune doar cît de iresponsabili sînt cei care au luat decizia. Faptul că PDL a apărat în 2009 cu ghearelela sectorul bugetar, cu preţul ruinării sectorului privat, nu cred că intră în categoria promovare a modelului social, ci în categoria agăţat animalic de putere.
Iar ce face acum nu cred că e o strategie coerentă de virare spre un stat mai minimal, mai capitalist. Sînt, evident, măsuri disperate, fără model. Eu cred că sînt necesare, din păcate, la nivelul de performanţă şi de luciditate al guvernului Boc. Sigur, era mult mai bine dacă tăia corupţia şi ineficienţa, dar asta nu interesează prea mult în PDL (nu că altora le-ar fi păsat mai mult, în locul lor) . Sigur, era mai bine dacă se gîndea din 2009 să taie risipa enormă din bugetar, dar asta e visare cu ochii deschişi. Deci cred că investim cu sens ideologic nişte decizii şi evoluţii care nu prea au aşa ceva.
Un stat social e un stat egalitar, în timp ce în România ideea de egalitate e ceva exotic. Nu doar egalitate socialistă, cea care nivelează venituri, ci şi egalitatea formală dintre cetăţeni, ca fundament al democraţiei. N-o înţeleg nici politicienii şi nici marii intelectuali păltinişeni, ce să mai vorbim despre talpa ţarii. Aşa că despre ce stat social vorbim?
Statul român este fundament