Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viata unei minore chiuretate achitata cu sanctiuni disciplinare

Publicat in Ziua Constanta, joi 13 mai 2010 ·

Consiliul Medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a formulat săptămâna trecută un raport privind modul în care s-a desfăşurat consultul adolescentei de 15 ani, Sadula Rabia-Hulia, care a decedat în urma unui chiuretaj.

Astfel, în urma anchetei interne, directorul medical, în calitate de preşedinte al consiliului, a hotărât sancţionarea medicului Sâmboteanu Snejana, medic ginecolog de la Unitatea de Primiri Urgenţe. Sâmboteanu Snejana a consemnat în foaia de observaţie starea sarcinii ca fiind mult mai mică decât cea reală şi nu a recomandat investigaţiile necesare pentru precizarea diagnosticului de urgenţă. Din declaraţia sa ulterioară, în scris, reiese că nici nu a consultat pacienta, care s-ar fi prezentat direct pe secţie, dar acest lucru nu este consemnat în foaia de observaţie din Unitatea de Primiri Urgenţe, motiv pentru care se propune sancţionarea prin avertisment.

Şi medicul Lazăr Irimiea, şeful secţiei de Obstetrică - Ginecologie II, a primit un avertisment scris din partea Consiliului Medical. „Am luat această hotărâre deoarece gărzile se fac cu acordul medicului şef de secţie, iar acesta trebuie să răspundă şi pentru faptele subalternilor. Avertismentul se consemnează la resurse umane", ne-a explicat managerul instituţiei spitaliceşti, doctorul Dan Căpăţână.

Nici asistentele de pe cele două gărzi din cadrul aceleiaşi secţii nu au scăpat basma curată. Acestea nu au consemnat în foaia de observaţie evoluţia pacientei între orele 13:40 şi 22:40, de unde rezultă că nu şi-au îndeplinit îndatoririle de serviciu. Drept urmare, se va declansa ancheta disciplinară şi vor fi propuse pentru sancţiune asistentele de sector (6/2), din ambele ture. Dr. Hany Riad, medicul curant al pacientei, nu a recomandat de la internare analize curente (hemogram, coagulograma) şi nu a efectuat ecografie abdominală pentru a preciza vârsta exac

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 2 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 10 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 5 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum 3 ore
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 3 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 10 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 7 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 11 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum 7 ore
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

Vremea

București
acum

20°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

17°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°