### Din 1949 este alături de FC Braşov, ca medic şi consilier al echipei
### A albit în plin război americano - vietnamez
### A primit un certificat de la Comitetul Internaţional Olimpic, semnat de Juan Antonio Samaranch
Muzeul sportului priveşte iute către noi. Îl relaxează clicăitul aparatului foto. Nimic nu pare să-l timoreze pe acest bărbat de 84 de ani, doctor care stă pe banca lui FC Braşov încă de pe vremea cînd rănile Celui De-al Doilea Război Mondial încă nu se închiseseră. N-a căutat publicitate. Dar acum s-a sucit. Îşi spune singur povestea.
- Alergaţi zilnic la 84 de ani. Jucătorii glumesc că sînteţi mai în vînă ca ei.
- Glumesc, zici?! Păi, chiar aşa e măi băiete!
- De cînd faceţi sport?
- Nu-mi aduc aminte. De cînd eram mic. Sport nonstop, asta am ştiut. Pînă la 26 de ani am făcut performanţă. Am avut o viaţă frumoasă şi grea, cu momente capitale.... Am început, ca orice copil, pe maidanul cartierului, mai apoi jucam pe locul unde este acum stadionul Tineretului. Prima oară am jucat fotbal cu mingi din cîrpe, organizaserăm un campionat între cartierele Braşovului. S-a întîmplat chiar să joc şi într-un meci internaţional.
- Meci internaţional?
- Da, da! (rîde) Ştiu, mulţi mă ştiu de atlet, nu de fotbalist. Viaţa mi-a oferit multe şi în anul doi de facultate jucam fotbal în echipa facultăţii. Fane Cîrjan m-a urmărit atunci şi mi-a zis după un meci: "De mîine, puştiule, vii la antrenament!". Dar făceam şi atletism în acelaşi timp. Aşa era atunci.
Primul premiu: bomboane
- Cariera dumneavoastră în atletism...
- Stai aşa să-ţi explic! În 1936, cînd s-a contruit stadionul din cartierul Bartolomeu, aveam 13 ani şi-am cîştigat prima mea cursă de 60 metri plat, iar primul meu trofeu a fost o cutie de bomboane şi o plachetă. A
