Zonele din Bucureşti (şi nu numai), care au scăpat de demolările din perioada comunistă, şi-au păstrat un şarm periclitat în prezent de dezvoltarea imobiliară haotică. Ce poate să facă proprietarul unei case vechi?
Multe case frumoase au fost distruse în ultimii ani şi multe altele se degradează văzând cu ochii, uneori cu sprijinul tacit al proprietarilor. Îndrăgim oraşele din străinătate care şi-au protejat zonele vechi, dar acasă nu ne simţim tocmai bine. Nu ar trebui să uităm că Bucureştiul era altădată numit de străini „Micul Paris" sau „Perla Orientului".
Este adevărat că multe din construcţiile vechi n-au fost reparate de mult şi necesită reparaţii capitale. Mulţi proprietari aleg să evite aceste costuri şi complicaţii luând în considerare numai aspectul financiar, uitând latura estetică şi vânzând imobilul sau demolându-l. Cine investeşte într-un teren pentru a construi un imobil cu apartamente pentru vânzare va fi strict interesat de partea financiară şi va prefera demolarea. Însă multe din casele vechi, chiar şi cele modeste, au o frumuseţe pe care casele de azi au pierdut-o, iar o atitudine mai prietenoasă faţă de vechi nu înseamnă lipsa confortului sau a altor beneficii „moderne".
Trebuie ştiut, deasemenea, că o casă mai modestă poate fi reparată sau extinsă cam cu acelaşi buget necesar demolării şi ridicării unui imobil nou. Importantă este şi legislaţia în vigoare care prevede faptul că, atât timp cât o casă este înscrisă în Patrimoniul Naţional, nu poate suferi modificări structurale sau recompartimentări, fără a primi în prealabil avize şi autorizaţii special emise de Institutul Naţional al Monumentelor Istorice.
Înainte de orice, trebuie evaluată starea casei şi posibilităţile de reamenajare. Ar fi oportună şi consultarea unui arhitect. Cei care deţin deja o casă veche de care sunt ataşaţi, dar care nu mai coresp