A-l inlocui pe Emil Boc de la carma Guvernului fara a forta o mutatie genetica in corpul natiunii nu ar fi decat o pierdere de vreme, iar termenul strans pe care-l avem ca sa trimitem pe masa sefilor FMI foaia de parcurs convenita pentru restrangerea cheltuielilor nu ne lasa ragaz sa alcatuim o noua formula guvernamentala.
Dar nu asta e problema, chiar daca board-ul Fondului s-ar intruni in septembrie. Ci faptul ca o galeata cu var peste simtirea populara nu mai foloseste la nimic. Raul nu dateaza de-acum.
Acum 20 de ani, cu mintea paralizata de bucurie, romanii, in frunte cu dirigintii noii oranduiri, evadati dintr-o lume a fricii si a umilintei, si-au dorit atat de tare sa traiasca mai bine incat au scapat din vedere ca nu poti sa consumi mai mult decat produci. Ce-i drept, istoria acestor ani ne arata ca la noi a fost posibil, si consecintele se vad. Nu doresc sa pun esecul actualei guvernari pe "greaua mostenire" in sensul peiorativ folosit indeobste de cei in cautare de glume facile, care nu ajung pana in profunzimea fenomenelor.
Ci sa remarc ca nu poti repara in cateva luni efectele unor decizii proaste - prin comparatie, sa ne gandim ca in anii 90, Ungaria si Polonia au adoptat terapii de soc care au mai atenuat din furtunile economice ale ultimilor 20 de ani. Si desi vecinii nostri maghiari au ajuns la un derapaj bugetar care a depasit pana si capacitatea noastra de-a prabusi economia, exercitiul unor strategii aplicate in perioadele 1992-1995 si 1998-2002 i-a ajutat sa evite glontul falimentului, trecut la mustata pe langa Budapesta, iar in martie 2009 au avut taria sa ia masurile de care ne pregatim noi acum.
Atent la duiosia unui popor care prefera sa cante din fluier decat sa accepte ca, abia iesit din comunism, trebuie sa accepte regulile capitalismului, Ion Iliescu a inceput sa construiasca modelul suedez,
