Singurătatea, răutatea angajatorilor, greutăţile zilnice şi, mai ales, dorul de ţară au inspirat o îngrijitoare româncă din Italia să scrie poezii, pe care apoi le dăruieşte celor din jur. Florentina Bălan scrie simplu, însă chiar şi aşa poeziile sale reuşesc să transmită starea sau momentele dificile prin care aceasta trece, departe de familie.

La vârsta de 57 de ani, Florentina Bălan, originară din Paşcani, judeţul Iaşi, a ales drumul străinătăţii pentru a-şi ajuta fata să termine facultatea. Şi-a crescut copilul singură şi a reuşit să-i asigure, financiar, cele necesare. Însă, în momentul în care a văzut că nu se mai descurcă a ales să plece la muncească în străinătate. „Fata mea a reuşit la Facultatea de Ştiinţe Economice la Iaşi, la stat, şi mi-a demonstrat că e capabilă, că-i place cartea şi că vrea să aibă o diplomă de studii superioare. Fiind singură şi întâmpinând dificultăţi financiare am decis că nu am altă soluţie decât să plec la muncă, în afara ţării”.

Prima destinaţia a fost Grecia, unde a lucrat pentru aproape doi ani, îngrijind copii. Salariul era însă mic, ceea ce a determinat-o să plece în Italia. „Am lucrat la o familie deosebit de amabilă, salariul era mic şi când am auzit de la sora mea că în Italia pot câştiga de aproape trei ori mai mult, am decis să merg mai departe”.

Ajunsă în Italia, singurul sprijin a fost sora acesteia. „A fost foarte greu la început. Până am învăţat limba a trebuit să fac nişte cursuri la o biserică. Nu am avut un loc de muncă imediat, aşa că am mâncat şi pe la cantina săracilor, am dormit împreună cu sora mea la familia unde lucra”, pentru că nu aveam unde în altă parte.

După perioada dificilă de la început, a lucrat, în următorii şase ani, ca îngrijitoare pentru o bătrână de 90 de ani. Atunci a început să scrie primele poezii. „A fost perioada cea mai bună de când plecasem de